Spitalul ''Bagdasar-Arseni'' confirmă 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitate, dar infirmă existenţa unui focar

Spitalul ''Bagdasar-Arseni'' confirmă 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitate, dar infirmă existenţa unui focar

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" confirmă informaţia apărută în mass-media privind existenţa a 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitatea sanitară, între care se află un medic şi şase asistente, dar infirmă faptul că ar fi vorba despre un focar de coronavirus.

"Confirmăm doar parţial ştirea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistaţi pozitiv COVID în Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici, cum de altfel au fost şi cei trei pacienţi depistaţi pozitiv. Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid. Aşa cum ştiţi, este posibil ca testul RT PCR pe care noi îl facem la institute specializate pentru toţi pacienţii care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este in primele câteva zile de la contaminare", se arată într-o informare transmisă de Spitalul "Bagdasar-Arseni".

Potrivit sursei citate, măsurile luate au constat in suspendarea internărilor pe Secţia de Chirurgie generală, echiparea tuturor pacienţilor şi a personalului din secţie cu echipament de protecţie specific pentru nivelul suspect COVID, nebulizarea şi decontaminarea secţiei.

"Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toţi contacţii pacienţilor şi personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri despre care va vorbeam mai sus de către managementul Spitalului şi au fost informate imediat Ministerul şi DSP-ul. În încheiere, recomandăm şi rugăm pe toată lumea să respecte măsurile individuale de protecţie stabilite de autorităţi", precizează reprezentanţii Spitalului "Bagdasar-Arseni". AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

2 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

3 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă

4 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

5 Marile corporații din Minnesota, inclusiv directori din Fortune 500, rup tăcerea în privința operațiunilor ICE. Reacții și din Silicon Valley