Spitalul ''Grigore Alexandrescu'': Cei şapte elevi de la Şcoala 133 sunt în stare generală bună

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru, a declarat pentru AGERPRES că cei şapte elevi care au ajuns la unitatea medicală marţi sunt în stare generală bună.

"Sunt în stare generală bună. Probabil se fac nişte analize. (...) Dacă este să rămână sub supraveghere, vor rămâne, trebuie acordul părinţilor. Dacă este nevoie, vor fi ţinuţi sub supraveghere. Nu pun probleme deosebite, niciunul dintre ei, cel puţin până acum cei care s-au prezentat. Un copil a venit cu mama şi următorii cu ambulanţa", a spus medicul.

Nouă copii de la Şcoala 133 din Bucureşti au ajuns la spital marţi , potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, după ce mai mulţi elevi au acuzat un disconfort respirator în urma procedurilor de igienizare efectuate în unitatea de învăţământ, care de altfel a şi fost evacuată.

Dintre aceştia, şapte au ajuns la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", iar doi - la Spitalul "Marie Curie".

În total, 24 de elevi au fost examinaţi la cabinetul şcolar. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal