Sporul de femeie, desființat cu umor de români: „Măcar așa o să fie femeia mai apreciată!”

Sporul de femeie, desființat cu umor de români: „Măcar așa o să fie femeia mai apreciată!”

Sporurile prin care numeroși angajați în sistemul bugetar au putut beneficia de venituri mari ridicate au stârnit controverse în ultimele săptămâni, în contextul măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul României. Unele, ca „sporul de femeie”, i-au uluit pe români.

Conducerea unei companii a primit sporuri pentru că a păstrat femei în componența sa. Freepik.com

Conducerea unei companii a primit sporuri pentru că a păstrat femei în componența sa. Freepik.com

Cel mai recent caz, intens comentat pe rețelele de socializare este așa-numitul „spor de femeie”, respectiv un bonus salarial de 10 la sută, acordat conducerii Societatății de Administrare a Participațiilor în Energie S.A.), o companie de stat românească, aflată în subordinea Ministerului Energiei.

„Pentru faptul că era o doamnă în conducerea companiei, automat toată conducerea companiei merita să aibă atins acel indicator, care automat venea cu un surplus la remunerația lunară. Mi s-a părut aberant”, a spus ministrul Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei a anunțat că a trimis Corpul de Control la compania respectivă, unde, potrivit oficialului, conducerea primește o indemnizație care ajunge până la 56.000 de lei pe lună, echivalentul a aproximativ 11.000 de euro.

Sporul de femeie și discriminarea

Numeroși români au comentat, cu ironie, sporurile primite de șefii societății. Unii susțin că sporul de femeie ar avea o însemnătate diferită.

„Eu mă gândeam că primeau ceva în plus, ca să aibă cu ce să meargă la femei. Sau poate aveau vreun fetiș, gen travesti, cine știe”, glumește un român, pe platforma Reddit.

Altcineva susține că sporul putea fi chiar și mai mare.

„Numai 10 la sută? Eu zic să crească procentul în funcție de numărul de femei. Măcar așa o să fie femeia mai apreciată!”, crede acesta.

Alți români scriu, glumind, că la acordarea sporului compania a încercat să evite discriminarea.

„Încerc să înțeleg cum au obținut bărbații acest spor. Au băgat-o pe-aia cu: este discriminare, dom'le!”, afirmă unul dintre aceștia.

Corect era să fie „spor de uman”, să nu mai fie discriminare deloc, îl contrazice un alt român.

„Sporul de femeie, într-o țară profund misogină îl încasează bărbații”, se plânge o altă româncă.

Un alt român propune acordarea unui spor matrimonial, pentru bărbații stresați la serviciu.

„Cum să-ți găsești amantă la muncă dacă e și nevasta acolo? Astfel de condiții de lucru duc direct la hipertensiune”, adaugă acesta.

Altcineva a cerut premierului Ilie Bolojan să publice lista completă a sporurilor primite de românii din sistemul bugetar.

„Sunt curios dacă găsim vreun spor de hemoroizi (pentru stat prea mult pe scaun degeaba), de SpiderSolitaire (când nu ai Solitaire instalat), de rudenie (când ai cel puțin trei rude care lucrează în aceeași instituție), matrimonial (când lucrezi cu soțul/soția în aceeași instituție) sau de prezență (pentru ziua din săptămână când vii să semnezi condica)”, adaugă acesta.

Sporurile, recompense care maschează creșterea salariilor

Un român consideră că sporurile sunt, de fapt, creșteri salariale mascate.

„Pun pariu că dacă ar scrie acolo, în loc de spor, creștere salarială 15 la sută, nu am mai fi așa de supărați, deși e fix același lucru”, adaugă acesta.

Majoritatea salariilor bugetare sunt formate din sporuri, arată un alt angajat la stat, încercând să explice situația în care se află.

„Am 3.000 de lei salariu cu sporuri, fără ele, este 1.600 de lei. Înțeleg că nimeni nu te obligă să te angajezi la stat sau la privat, dar, serios, e trist când toată lumea comentează despre sporuri și denumirile lor fără să știe că ele sunt, de fapt, ceea ce-i permite unui bugetar să aibă un salariu OK. Normal că există și excepții”, concluzionează acesta.

„Este ca și cum eu, angajat în mediul privat, aș primi bani în plus doar pentru că respect fișa postului”, îl contrazice altcineva.

Sporurile, mai numeroase și mai diverse la stat

Un alt român comentează cu umor urmarea publicării sporurilor pe care le consideră nejustificate.

„Încerc să-mi imaginez reacțiile tuturor pușlamalelor care sunt descoperite acum că primesc bani degeaba: „Ahhhh, sfinte, ne-a prins! Gata, de mâine la muncă onestă!”, scrie acesta, pe o rețea de socializare.

Sporurile sunt sumele acordate periodic angajaților, pe lângă salariul de bază, pentru anumite condiții sau activități speciale la locul de muncă.

Cele mai cunoscute și acceptate atât în mediul privat, cât și la stat, sunt sporurile pentru muncă suplimentară, cele pentru vechime în muncă, pentru munca în timpul nopții sau în zilele libere legale, pentru folosirea unei limbi străine sau pentru condițiile periculoase sau riscante de muncă.

În sistemul bugetar, sunt obișnuite pentru unele meserii sau funcții și sporurile pentru suprasolicitare neuropsihică, pentru gestionarea fondurilor europene, pentru lucrul cu publicul și pentru confidențialitate, iar la privat pot fi acordate sporuri de fidelitate sau de mobilitate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință