Sprijin financiar de 450 de lei pentru achiziţionarea de rechizite, destinat elevilor bucureşteni

Elevii bucureşteni cu vârste între 6 şi 14 ani vor beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 450 de lei, o dată pe an, pentru achiziţionarea de rechizite, în cazul în care venitul pe membru de familie este sub 1.900 de lei, conform unei hotărâri adoptate joi de Consiliul General al Capitalei, cu 36 de voturi pentru, 9 abţineri şi unul împotrivă.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă a Municipiului Bucureşti, Cosmina Simiean Nicolescu, a declarat în cadrul şedinţei CGMB că numărul potenţialilor beneficiari este de 40.000 de copii, impactul bugetar fiind estimat la trei milioane de euro anual (în condiţiile în care, de obicei, 75% din potenţialii beneficiari aplică pentru obţinerea diverselor forme de sprijin financiar).

Cătălin Deaconescu (PNL) a apreciat că proiectul se adresează unei categorii mult prea largi de populaţie, fără a-şi atinge scopul iniţial de a-i ajuta pe cei care într-adevăr nu au bani să îşi trimită copiii la şcoală.

Sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului şcolar urmează să fie acordat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB). Beneficiarii vor fi părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor încadraţi într-o formă de învăţământ publică sau privată, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin şase luni sau reşedinţa de cel puţin şase luni pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti.

Sprijinul va fi acordat sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local. De asemenea, acesta va fi oferit doar dacă produsele achiziţionate sunt cărţi, papetărie şi rechizite pentru copii, conform listei ce va fi publicată pe site-ul DGASMB.

Sprijinul financiar nu se va acorda pentru copiii aflaţi în plasament la asistentul maternal profesionist.

Produsele care pot fi achiziţionate cu sprijinul financiar sunt: cărţi pentru copii care ajută la creşterea şi dezvoltarea corespunzătoare a acestora, cărţi care fac parte din bibliografia obligatorie, manuale şcolare, culegeri, cărţi de colorat, cărţi cu poveşti, cărţi audio, cărţi de matematică şi logică, ştiinţă şi viaţă, educaţie medicală, educaţie civică şi etică.

De asemenea vor putea fi luate: rechizite şi papetărie pentru copii: instrumente de scris şi corectură, articole din hârtie, caiete şi coperţi, adezivi, obiecte pentru pictură, desen, penare, ghiozdane, dar şi alte articole şcolare.

Beneficiarii vor transmite cererea şi documentele necesare doar prin poştă la sediul DGASMB din str. Constantin Mille nr. 10. Sprijinul financiar va fi virat în contul beneficiarului la finalul lunii următoare depunerii cererii, pentru cererile care au data poştei până pe data de 15 ale lunii şi până la finalul celei de-a doua luni de la depunere pentru cererile care au data poştei după data de 15 ale lunii.

În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, arată că, potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Statistică, un sfert din populaţia cu vârstă preşcolară şi şcolară de la nivelul anului 2014-2015 nu a fost prins în sistemul naţional de educaţie. Se menţionează că motivaţia abandonului şcolar o reprezintă, cel mai frecvent, situaţia economică precară, chiar şi în municipiul Bucureşti, mediul familial dezorganizat, munca părinţilor în străinătate.

Conform datelor citate în raportul de specialitate, 1,5% dintre elevii din învăţământul primar şi gimnazial renunţă la şcoală. Potrivit celor mai recente date Eurostat, România se află în momentul de faţă pe locul trei în Uniunea Europeană la părăsirea timpurie a şcolii. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a mințit Dăncilă despre angajarea fiului și, mai ales, cum a băgat în față adopția, cu nemernicie tipic pe…

2 VIDEO Sondaj pe stradă în București. Iohannis are un scor zdrobitor. Pensionară: „Este rușinos să fie Dăncilă …

3 Birchall a rămas cu colții înfipți în gâtlejul Proastei! Nou atac după minciunile sfruntate de marți

4 A murit Corina Untilă, unul dintre eroii veritabili din decembrie '89: „Am fost împuşcată de armata propriei m…

5 HOPA! Bogdan Aurescu și Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, discuții despre ridicarea vizelor românilor

recomandări

Te ia DNA: Laura Corina Georgescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

12 metode delicioase de a găti un ou