Sri Lanka introduce pedepse cu închisoarea şi amenzi pentru a limita propagarea coronavirusului

Sri Lanka va aplica pedepse cu închisoarea şi amenzi celor care nu respectă măsurile sanitare pentru limitarea propagării coronavirusului, au anunţat vineri oficialităţi de la Colombo, citate de dpa.

Cei care nu poartă masca în spaţii publice şi nu respectă distanţarea pot fi închişi până la şase luni sau amendaţi cu 10.000 de rupii (echivalentul a 54 de dolari americani).

'Legile asigură oficialilor din domeniul sanitar şi poliţiei acoperirea pentru implementarea directivelor de limitare a răspândirii virusului', a declarat Ajith Rohana, adjunct al inspectorului general al poliţiei.

Magazinele şi birourile sunt obligate legal să ofere mijloace de dezinfectare, să ţină evidenţa clienţilor şi să restricţioneze deplasarea persoanelor în zonele unde se răspândeşte virusul.

Măsurile mai drastice au fost adoptate în contextul celui de-al doilea val de epidemie, resimţit în Sri Lanka în ultimele două săptămâni. Din 3 octombrie, s-au înregistrat teste pozitive pentru 1789 de persoane şi au fost mutaţi în centre de carantină peste 10.000 de oameni. În 19 zone din apropierea capitalei se aplică restricţii de circulaţie.

Numai în rândul lucrătorilor de la o fabrică de confecţii din Minuwangoda, la 40 de km la nord-est de Colombo, au fost depistaţi 1500 de purtători ai coronavirusului, Până la apariţia focarului respectiv, în Sri Lanka epidemia părea sub control, cu numai 13 decese şi 3500 de cazuri din ianuarie până la începutul lui octombrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă