Starea de alertă/Deplasarea în afara localităţii - permisă doar pentru anumite motive; e obligatorie declaraţia pe proprie răspundere

Deplasarea în afara localităţii, în starea de alertă, este permisă doar pentru anumite motive.

Acestea apar enumerate în declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze cel care vrea să iasă din localitate, în perioada stării de alertă.

În declaraţie se vor menţiona locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenţionează să îşi desfăşoare traseul.

Motivele deplasării în afara localităţii / zonei metropolitane sunt:

* interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

* în scop umanitar sau de voluntariat;

* realizarea de activităţi agricole;

* pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

* îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

* participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

* asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

* activităţi recreativ - sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;

* participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;

* pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

* alte motive justificate (precum: îngrijirea/ însoţirea copiilor/ membrilor de familie; îngrijirea unei rude/ afin sau persoană aflată în întreţinere; asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi; deces al unui membru de familie, asigurarea de
bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice).

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a instituit, din 15 mai, starea de alertă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne furau banii, își cumpărau case și mașini de câteva sute de mii de dolari. Lor nu le pasă deloc de oameni, vor fura totul!”

2 Războiul intern din PSD / Jocurile de culise

3 CTP vede o lovitură de stat și îl compară pe Nicușor Dan cu Popa Prostu’

4 Ruptură în PSD. Grindeanu îi cere Victoriei Stoiciu să plece și din Parlament. Reacția senatoarei

5 „Nu votez moțiunea împotriva celui mai competent premier de la Revoluție până acum”