Statele Unite şi Australia îşi proclamă "alianţa indestructibilă" pentru a contracara China

Statele Unite şi Australia şi-au afişat marţi, la Washington, "alianţa indestructibilă" şi s-au angajat să îşi întărească cooperarea militară pentru a forma un front comun împotriva Chinei, informează AFP.

În cadrul discuţiilor bilaterale anuale, începute luni, miniştrii de externe şi ai apărării din cele două ţări au abordat pe larg "activităţile dăunătoare ale Partidului Comunist Chinez în regiunea indo-pacifică", potrivit şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo.

"Statele Unite sunt conştiente de ameninţarea cu care vă confruntaţi, la fel ca restul lumii libere, şi vă suntem alături în alianţa noastră indestructibilă", a adăugat Pompeo, lăudând atitudinea fermă de care a dat dovadă Canberra.

Secretarul de stat american a mulţumit, de asemenea, oficialilor australieni care s-au deplasat în SUA şi care vor fi nevoiţi să intre în carantină la întoarcerea în Australia.

În timp ce relaţiile dintre China şi SUA traversează una din cele mai tensionate perioade, care aduc aminte de atmosfera din timpul războiului rece, Australia s-a trezi la rândul ei în prima linie după ce a solicitat o anchetă internaţională independentă asupra originilor pandemiei noului coronavirus. O solicitare care a stârnit furia Chinei, care a impus sancţiuni comerciale produselor australiene. Toate acestea în contextul în care preşedintele Donald Trump a acuzat constant Beijingul că este responsabil de răspândirea globală a COVID-19.

Dar escaladarea relaţiilor cu China a celor doi aliaţi a survenit după ce autorităţile chineze au impus în Hong Kong o nouă lege privind securitatea naţională, prevederi prin care regimul de la Beijing îşi creşte practic controlul asupra fostei colonii britanice, care se bucura de un statut semi-autonom.

Canberra şi-a suspendat tratatul de extrădare cu Hong Kong şi a prelungit vizele a aproximativ 10.000 de persoane provenind din Hong Kong care trăiesc în Australia.

Ca urmare a creşterii tensiunilor în relaţia cu Beijingul, Australia şi-a revizuit strategia de apărare naţională la începutul lunii iulie şi şi-a consolidat arsenalul de rachete balistice cu rază lungă de acţiune.

Ministrul australian al apărării Linda Reynolds a anunţat marţi că a semnat alături de omologul său american Mark Esper o "declaraţie de principii" privind cooperarea militară bilaterală pentru a apăra "viziunea comună" a unei regiuni indo-pacifice "deschise şi libere", cu scopul de a contracara ambiţiile expansioniste chineze, considerate nelegitime.

Linda Reynolds a adăugat că cele două puteri din Pacific s-au angajat să îşi aprofundeze parteneriatul industrial, în special în domeniul armelor hipersonice.

La rândul său, Mark Esper a menţionat organizarea de manevre navale comune cu armata australiană şi cu cea japoneză în Marea Filipinelor, destinate să "trimită un mesaj clar la Beijing: vom continua să zburăm, să navigăm şi să operăm oriunde ne permite dreptul internaţional".

Întrebat despre posibilitatea de a trimite mai mulţi soldaţi americani şi / sau rachete cu rază medie de acţiune în Australia, şeful Pentagonului nu a dat un răspuns direct, menţionând doar intenţia celor doi aliaţi de a "desfăşura toate capacităţile şi strategii în anii următori".

Comunicatul comun menţionează crearea unui grup de lucru comun însărcinat să elaboreze recomandări privind o posibilă creştere a personalului militar.

Sunt şanse ca acest comunicat comun să nemulţumească Beijingul, care a avertizat împotriva oricărui "mesaj greşit" în urma reuniunii SUA-Australia şi a solicitat celor două state să nu "ţintească o terţă parte sau să îi afecteze acesteia interesele".

Această concurenţă acerbă pentru supremaţia mondială capătă tot mai mult conotaţii ideologice. Într-un discurs de o rară virulenţă, Mike Pompeo a atacat săptămâna trecută Partidul Comunist Chinez, pe care l-a acuzat că "minte" şi a decretat eşecul politicii de dialog cu China. Totodată, secretarul de stat american s-a exprimat în favoarea coagulării unei noi alianţe a democraţiilor pentru ca libertatea să prevaleze asupra tiraniei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

4 Spioana-prostituată a FSB, prinsă de FBI că s-a infiltrat în SUA, inclusiv printre opozanții lui Putin

5 „Este revoltător. Simt că nu mai vreau să locuiesc aici” / Vecinii, supărați pe un român din Marea Britanie care nu vrea să își dărâme garajul construit…