Stelea despre înfrângerea naţionalei de tineret cu 0-8: Trebuie să acceptăm realitatea

Fostul selecţioner al echipei naţionale Under 21 a României Bogdan Stelea nu a părut foarte surprins de înfrângerea, scor 0-8, suferită de tricolorii "mici" în faţa Germaniei, el precizând că acesta este nivelul la care se află în acest moment fotbalul juvenil românesc.

"Noi trăim într-o bulă de săpun şi credem că fotbalul nostru trebuie să facă lucruri extraordinare. Nu ştiu pe ce ne bazăm? Ar trebui să fim realişti. În momentul de faţă ar trebui să acceptăm realitatea dacă ne dorim să ajungem din nou la nivelul la care am fost. Trebuie să ştim unde suntem şi ce trebuie să facem pentru a ajunge din nou acolo. Să rezolvi probleme la o echipă naţinală trebuie să ai o bază la nivelul întregului fotbal. Ca să avem o anumită atitudine trebuie ca aceşti copii să crească altfel. Vor apărea rezultate care să ne entuziasmeze, dar e posibil ca atunci când întâlnim o astfel de forţă să se producă şi astfel de rezultate", a declarat Stelea, la Sport.ro .

Reprezentativa de tineret a României a fost învinsă, marţi, la Magdeburg, cu scorul de 8-0 (4-0), de echipa similară a Germaniei, în ultimul său meci din preliminariile Campionatului European din 2015.

Naţionala under 21 a României a încheiat grupa 6 pe locul 2, cu 12 puncte. Pe primul loc a terminat Germania, cu 20 de puncte.


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …