Stenograma discuţiei cu Trump arată atitudinea servilă a lui Zelenski faţă de preşedintele american (Politico)

Până la publicarea de către Casa Albă a stenogramei discuţiei din 25 iulie dintre preşedinţii Donald Trump şi Volodimir Zelenski, ucrainenii nu au acordat prea multă atenţie scandalului provocat de controversa privind investigarea fiului fostului preşedinte american Joe Biden, însă apariţia acestei stenograme a fost pentru mulţi ucraineni revelaţia atitudinii servile pe care preşedintele lor pare să o aibă în faţa unui lider precum Trump, se arată într-un comentariu publicat vineri pe Politico.eu.

Actorul ucrainean de comedie devenit preşedinte a părut în discuţie că este de acord cu tot ce afirmă Trump, ţinând să-i spună acestuia şi că s-a cazat la Trump Tower în timpul unei vizite la New York.

Citind transcriptul convorbirii telefonice, Volodimir Fesenko, şeful Centrului Penta de Studii Politice din Kiev, afirmă că s-a simţit stânjenit de câteva pasaje şi crede că Zelenski la rândul său ar putea avea acum acelaşi sentiment. ''Va fi pentru el o lecţie să ştie în viitor ce să spună şi cum să spună'', crede Fesenko. Zelenski ''pare un negociator foarte slab. Este ceva foarte greu pentru el, nu este de nivelul său. Tot ce a făcut a fost să fie de acord cu Trump'', mai comentează analistul ucrainean.

Iar aceasta nu dă o imagine bună Ucrainei, mai ales într-un moment în care Zelenski se pregăteşte pentru discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt conflictului din estul Ucrainei, mai scrie Politico.

Casa Albă a publicat miercuri stenograma discuţiei Trump-Zelenski din 25 iulie, în contextul scandalului declanşat în SUA după ce un agent al serviciilor secrete americane a sesizat că în discuţia din 25 iulie Trump ar fi exercitat presiuni asupra lui Zelenski pentru ca justiţia ucraineană să reia investigaţia într-un dosar de corupţie care-l vizează pe fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, investigaţie oprită de Kiev la cererea acestuia din urmă, potrivit lui Trump.

Conform stenogramei, Zelenski i-a promis lui Trump că viitorul procuror general ucrainean se va ocupa de acest caz. De asemenea, preşedintele ucrainean se arată de acord cu Trump când acesta îi spune că Germania nu face aproape nimic pentru Ucraina şi că, la fel ca alte capitale europene, Berlinul vorbeşte, dar nu face nimic concret să ajute această ţară.

Zelenski îi mai spune lui Trump - pe care l-a numit ''un mare profesor'' pentru Ucraina în privinţa organizării noii guvernări - că Kievul este aproape pregătit să achiziţioneze mai multe rachete antitanc Javelin, de fabricaţie americană, mulţumindu-i totodată pentru sprijinul substanţial în domeniul apărării acordat de SUA, şi că doreşte de asemenea ca ţara sa să coopereze cu SUA pentru obţinerea independenţei energetice, adăugând că Ucraina cumpără petrol american.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Experți din Coreea de Sud și China avertizează: e o mare greșeală să nu purtăm mască

2 De citit / Ce are de făcut România ca să nu ajungă în situaţia Italiei. Sfaturile unui medic român din Verona af…

3 Adevăratul ucigaș de la Suceava

4 VIDEO Ministrul Sănătății: „În acel cort de triaj, la Timișoara, era o tânără italiancă, trata pacienți români…

5 Document incendiar / PSD le-a dat 570 de milioane de euro samsarilor de drepturi litigioase! Aproape toți sunt c…

recomandări

Te ia DNA: Dinu Pescariu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Așa arată un cotlet de porc cu sos de pătrunjel și capere