ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 11 APRILIE

* Jurnalistul Dan Andronic s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat de procurori într-un dosar de corupție. La intrarea în sediul DNA el a susținut că este vorba despre un dosar ''mai vechi''.

* Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat ca senatorii și deputații să se reunească într-o ședință comună jubiliară, pe 26 aprilie, dedicată aniversării Centenarului "Iași — Capitala Regatului României 1916 — 1918 și Oraș al Marii Uniri" și împlinirii a 100 de ani de la dezbaterile și adoptarea de către Senat și Adunarea Deputaților, reunite la Iași, a legilor reformatoare ale statului român: legea agrară și legea electorală.

* Plenul Camerei Deputaților a decis să retrimită Comisiei juridice proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, care prevede înlocuirea ''conflictului de interese'' cu sintagma ''folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane''.

* Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind vaccinarea. ''Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare", precizează inițiatorii, în expunerea de motive.

* Primarul general Gabriela Firea a anunțat, în debutul ședinței Consiliului General al Municipiului București, că Primăria Capitalei dorește să propună Ambasadei Italiei un alt teren în schimbul suprafeței de 3.087 metri pătrați care face parte din Parcul ''Nicolae Iorga'' de pe Calea Victoriei.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „Ne furau banii, își cumpărau case și mașini de câteva sute de mii de dolari. Lor nu le pasă deloc de oameni, vor fura totul!”

2 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

3 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

4 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

5 Războiul intern din PSD / Jocurile de culise