ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 5 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 5 NOIEMBRIE

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost reținut în Turcia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, Constantinescu se află la o secție de poliție, urmând ca miercuri să fie dus în fața unei instanțe din Turcia pentru extrădare. Conform unor oficiali ai IGPR, Nicușor Constantinescu ar fi fost reținut marți, 4 noiembrie, de Poliția din Istanbul.

* Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a înmânat, alături de premierul Victor Ponta, cheile pentru primele 100 de autoturisme Dacia Duster din totalul celor 450 achiziționate de MAI, prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto — programul "Rabla". Cu acest prilej , ministrul a precizat că prețul unui autoturism 4x4, ce va lucra în structurile operative ale ministerului, a fost de 11.100 de euro fără TVA.

* Directorul SRI, George Maior, reafirmă că după învestirea noului președinte al României își va prezenta mandatul spre evaluare și precizează că până atunci nu este interesat de un anume rol profesional. "La momentul învestirii noului președinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. (...) Până la acel moment și atâta timp cât voi ocupa această funcție, nu manifest și nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor", precizează Maior într-un comunicat transmis AGERPRES de SRI.

* Curtea Constituțională a României a respins toate cele 12 contestații depuse pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.

* Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat că pe 16 noiembrie va vota într-o secție din străinătate, cel mai probabil la Londra.

* Rezultatele alegerilor din 2 noiembrie și strategia de campanie a PSD se află în centrul discuțiilor care au început cu filialele PSD, în prezența președintelui executiv al social-democraților, Liviu Dragnea.

De asemenea, conducerea centrală a ACL s-a întâlnit cu liderii de filiale din regiunea sudică pentru a analiza rezultatele alegerilor prezidențiale și a pregăti strategii pentru turul II.

* Peste 50 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat 12 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, la persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat în acest dosar este de peste 2 milioane de lei.

* Bucureștenii își vor putea testa gratuit glicemia și hemoglobina glicată în zilele de 14 și 15 noiembrie, între orele 9,00 și 16,00, într-un cort special amenajat în zona Piața Unirii, în cadrul celei de-a VII-a ediții a campaniei naționale "Controlează-ți Diabetul".

* O expoziție postumă a pictorului Ervant Nicogosian, reunind 34 de lucrări realizate de artist în perioada în care nu mai vedea, se va deschide miercurea viitoare la Galeriile BMR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Nu e bine deloc” / Palatul Buckingham actualizează planul pentru funeralii după ce starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit