ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 6 IUNIE

* Licitația pentru achiziția de ambulanțe va fi coordonată de Secretariatul General al Guvernului, a anunțat premierul Sorin Grindeanu.

* Gheorghe Flutur, fost șef al campaniei PDL de la alegerile din 2009, a declarat, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă, că nu exista posibilitatea ca votul să fie fraudat, menționând că la vremea respectivă partidul era "cam singurel" din punctul de vedere al reprezentării în secțiile de vot și că sistemul de numărătoare paralelă a fost conform legii.

* Marți, la Comisia de anchetă a ajuns și Radu Berceanu, care a declarat că nu a avut de gând niciodată să refuze invitația la Comisia parlamentară privind alegerile din 2009 și a precizat că a fost chemat la audieri prin SMS. La comisie mai este așteptat și Eugen Tomac. Emil Boc va veni la comisie săptămâna viitoare, fiind într-o deplasare în China, a anunțat Mihai Fifor, președintele forului de anchetă.

* Judecătorul Ștefan Lucaciuc va fi de marți noul purtător de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii.

* Peste 5.000 de intervenții au avut pompierii, la nivel național, în perioada 1 — 5 iunie, salvatorii fiind solicitați la 240 de misiuni de stingere a incendiilor, a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD