ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 19 APRILIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 19 APRILIE

Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu reprezentanții The Carlyle Group despre dezvoltarea investițiilor acestei companii în domeniul energiei, în special în zona Mării Negre. "Reprezentanții companiei și-au anunțat intenția de a trece cât mai rapid la faza de producție, în cazul resurselor de gaze naturale deținute în concesiune pe platforma continentală a Mării Negre, dar și de a identifica noi oportunități de investiții în România", se arată într-un comunicat al Guvernului.

* Senatorii juriști au solicitat prezența ministrului Justiției, Tudorel Toader, în fața Comisiei juridice din Senat pe 25 aprilie, pentru a clarifica situația pachetului de legi pe justiție pe care ministerul urmează să îl redacteze.

* Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că liberalii vor depune amendamente la legea salarizării unitare atunci când PSD sau Guvernul își asumă public acest proiect.

* Statul Major al Forțelor Terestre va organiza, începând de joi, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, o serie de manifestări în toate garnizoanele din țară, la București, dar și în teatrul de operații din Afganistan.

* Traficul rutier pe Calea Victoriei între str. C. A. Rosetti și Splaiul Independenței, precum și pe străzile adiacente, cu excepția bd. Regina Elisabeta, str. I. Câmpineanu și str. Doamnei — str. Eforiei, va fi restricționat, de joi până duminică, între orele 20,00 — 23,00, în contextul desfășurării Festivalului Internațional al Luminii — Spotlight.

AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Andreea Rotaru)


populare
astăzi

1 „Acestea sunt concluziile mele după ce m-am mutat într-unul dintre cele mai bogate state din America lui Trump”

2 „O cobzăreală de doi bani” / „M-am săturat ca de mere pădurețe de Cassandrele care prevăd prăbușirea țării”

3 O profesoară din Spania, șocată de ce a găsit în școlile din România: „Mi-au spus că sunt o comunistă. De neconceput”

4 Un articol care dă fiori / De ce este perfect plauzibil ca judecătorul Dacian Dragoș să fie „extras” din componența CCR, dar Mihai Busuioc să rămână

5 VIDEO România văzută de la Washington. Un interviu-bombă care pune oglinda în fața Bucureștiului