ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 24 APRILIE

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația la executare depusă de președintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primite în dosarul 'Referendumul'.

* Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

* Proiectul legii salarizării unitare a fost înregistrat la Senat, el fiind semnat de 205 parlamentari PSD și ALDE. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect, care a fost depus de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

* Cei doi bărbați acuzați de comiterea tâlhăriei de sâmbătă de la o casă de amanet din Sectorul 3 din Capitală au fost arestați preventiv de magistrații Tribunalului București, informează DGPMB. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

* Parchetul General a anunțat că a preluat ancheta în dosarul privind accidentul de circulație produs în luna mai 2016 pe DN1, în zona Podului Băneasa, soldat cu moartea jurnalistei Oana Dicu.

* Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări 'in rem' sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidențiale din decembrie 2009.

* Situația vaccinării devine o urgență, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, precizând că este extrem de hotărât să rezolve această problemă împreună cu producătorii de vaccinuri.

AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin)


populare
astăzi

1 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...

2 VIDEO Turcia reacționează vehement după ce două nave civile au fost lovite de drone în Marea Neagră, la plecarea din Rusia

3 Ce „coace” Tucker Carlson? /

4 Yuval Noah Harari / Douăsprezece teze despre lumea care vine

5 De citit ce spune omul ăsta! / Expert hidrotehnic, verdict dur despre soluțiile pentru Dunăre: „Frecție la picior de lemn”