ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE - 11 SEPTEMBRIE

ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE - 11 SEPTEMBRIE

* Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Cluj, că ministerul pe care îl conduce a publicat, pe site-ul său, lista celor 116 proiecte, în valoare totală de 320 de milioane de euro, pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale.

* Preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac, a declarat miercuri, la Cluj, că organizaţiile patronale şi Guvernul trebuie să strângă rândurile pentru a rezolva problema deficitului forţei de muncă, dacă vrem ca în viitor să avem pensii decente. La Cluj-Napoca se desfăşoară prima întâlnire din seria conferinţelor "Pactul pentru Muncă", organizată de CONAF şi de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG).

* Consilierii locali din Arad au adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre propus de Primărie prin care sunt crescute amenzile pentru cerşetorie, iar veniturile obţinute prin apelarea la mila publică sunt confiscate de către poliţiştii locali. Hotărârea adoptată de consilieri prevede sancţiuni mai aspre pentru persoanele care apelează la mila publicului, respectiv triplarea cuantumului amenzilor şi confiscarea sumelor rezultate din cerşetorie, bani care vor fi transformaţi în venit la bugetul local.

* Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a obţinut primele 53 de autorizaţii de construire necesare pentru amenajarea platformelor pe care vor fi instalate containerele îngropate pentru colectarea gunoiului în municipiul Craiova, investiţie realizată în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare totală de aproximativ 54 de milioane de euro.

* Consiliul Local Municipal (CLM) Mangalia a aprobat construcţia unui ambulatoriu de specialitate la spitalul din localitate, cu fonduri puse la dispoziţie de Uniunea Europeană (UE), informează, miercuri, un comunicat de presă al Primăriei.

* O rudă a unui deţinut din cadrul Penitenciarului Pelendava, Alina Constantin, a trimis o sesizare ministrului Justiţiei şi Avocatului Poporului în care afirmă că groapa de gunoi a acestei unităţi reprezintă focar de infecţie atât pentru deţinuţi, cât şi pentru angajaţi, iar din această cauză mai multe persoane ar suferi de diferite boli de piele şi respiratorii.

* O asociaţie care se ocupă de salvarea unor monumente istorice din ţară, susţinută de Prinţul Charles, a început lucrări la o biserică din lemn din judeţul Arad, veche de două secole, dar degradată din cauza acoperişului distrus prin care ploua, folosind la lucrări o "ambulanţă a monumentelor" şi numeroşi voluntari. Lucrările se desfăşoară la o biserică din lemn din satul Luncşoara, construită în 1825.

* Filmul documentar "Pentru eroii care ne-au lăsat o ţară" va fi lansat la Focşani şi Soveja în prezenţa regizorului Dan Burlac, în cadrul celei de-a V-a ediţii a evenimentului "Mausolee pe bicicletă", a informat Direcţia de Cultură Judeţeană (DJC) Vrancea. "Pentru eroii care ne-au lăsat o ţară" este un film documentar realizat în anul 2018 de către cineastul Dan Burlac care, însoţit o echipă de 10 jandarmi montani, au parcurs pe jos 80 de km reprezentând vechea linie a frontului din Primul Război Mondial în Munţii Carpaţi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria