Stoltenberg anunță că NATO va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia

Stoltenberg anunță că NATO va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat miercuri în avanpremiera summit-ului NATO, că alianța nord-atlantică va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Reamintim că în cazul României a fost agreată în urmă cu o lună crearea unui grup de luptă, condus de Franța.

Grupurile de luptă ale NATO sunt compuse din circa 1.000 de militari și au rolul de a ajuta statele-gazdă să își pregătească defensiva.

Un grup de luptă reprezintă o prezență solidă, cvasi-permanentă a NATO. În acest moment, singurele state est-europene care beneficiază de prezența unor grupuri tactice de luptă multinaţionale NATO sunt Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

Prezența unui grup de luptă pe teritoriul țării-gazdă nu este condiționată în timp, spre deosebire de prezența trupelor aflate în țara respectivă pe bază de rotație.

Alte declarații ale secretarului general NATO:

  • Vom discuta rolul Chinei în această criză. Beijing a furnizat susținere politică Rusiei, aliații sunt îngrijorați că Beijingul ar putea furniza ajutor militar Rusiei
  • Vom cere Belarus să nu mai suțină războiul Rusiei
  • Nu putem lua pacea drept garantată, așa că aliații NATO trebuie să crească investițiile militare
  • Putin trebui să încheie acest război și să se angajeze în diplomație reală
  • Aliații NATO au răspuns la criză cu o susținere puternică pentru Ucraina și impunerea de costuri fără precedent pentru Rusia
  • Mă aștept ca liderii NATO să majoreze semnificativ prezența în țările din Est cu trupe pe uscat, pe mare și în spațiul aerian
  • La summitul de joi, vom discuta despre susținere pentru Georgia și Bosnia-Herțegovina
  • O eventuală utilizare a armelor chimice de către Rusia va avea consecințe majore
  • Mă aștept ca liderii NATO să discute despre întărirea susținerii pentru Ucraina. Aderarea Ucrainei la NATO nu este pe agendă
  • Trebuie să facem tot posibilul ca războiul să nu escaladeze dincolo de granițele Ucrainei
  • Rusia nu poate câștiga un război nuclear. Retorica nucleară contrazice flagrant acordurile internaționale pe care Rusia le-a semnat
  • Am furnizat Ucrainei echipamente de protecție împotriva armelor chimice și biologice, aliații vor discuta mâine cum să majoreze această susținere
  • Rusia a mai folosit agenți chimici împotriva unor oponenți ai regimului în Anglia, dar și în Siria
  • NATO are planuri deja pentru a-și proteja populația în cazul oricărui tip de atac și amenințare.
  • Întrebare despre poziția Ungariei, care ar urma să blocheze ajutorul pentru Ucraina: Va fi un summit extrem de important și sunt încrezător că aliații vor fi de acord asupra ajutorului dat Ucrainei, dar și altor țări precum Georgia și Bosnia.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…