Stroe: Fermierii pot fi ajutați cu măsuri inteligente, nu cu sloganuri sau măsuri radicale

Purtătorul de cuvânt al PNL a anunțat, într-o postare pe Facebook, că peste 15 zile fermierii români afectați de tranzitul cerealelor ucrainene vor putea depune actele pentru ajutorul de la Guvern, cei 20 de milioane de euro.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Facebook

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Facebook

„Ca urmare a intervenției premierului la Bruxelles, banii sunt deja disponibili, pentru că am ales să dialogăm cu Comisia Europeană, în loc să ne auto-izolăm. În plus, va exista și un al doilea pachet de bani europeni pentru agricultori, dublu ca valoare, de 100 de milioane de euro - din care România va putea să obțină o sumă importantă”, a transmis Ionuț Stroe, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, poziția guvernului și a PNL a fost una corectă. Ionuț Stroe a punctat că banii europeni se obțin prin abordări europene, iar ministrul Daea trebuie să „continue pe această linie a dialogului și pe strategia care a dat roade din partea României”.

Totodată, Ionuț Stroe a punctat că România se află în Uniunea Europeană și trebuie să beneficieze „la maxim de  solidaritatea pieței comune”.

„Țările care au încercat să-și închidă granițele cu Ucraina și să acționeze singure, individual, vor pierde banii sau vor trebui să revină la o poziție comună, europeană. Orice formulă în care încercăm să ne auto-izolăm prin măsuri populiste, dar goale de conținut, este perdantă”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Anunțul lui Daea

Ministrul Agriculturii a anunțat în cadrul ședinței de Guvern că la nivelul ministerului,  reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Finanţelor şi ai ANSVSA lucrează la un mecanism tehnic privind culoarul de tranzit al grânelor.

În condiţiile în care porţile de intrare la cele patru state au fost închise, mă aştept ca acest import de cereale să se îndrepte către România. Şi am venit cu două măsuri care sunt legitime, necesare, în consonanţă cu normele europene şi niciodată în afara lor. Şi anume, să facem de data asta verificarea tehnică calitativă direct la vamă. Că te aştepţi acum, în condiţiile în care Slovacia a avut acest semnal de creştere a nivelului de pesticide, de ce nu eu, România, să nu mă adaptez, în condiţiile în care a fost acolo? Al doilea lucru pe care ni l-am propus este acela de a monitoriza transporturile pe teritoriul României care au altă destinaţie, cu alte cuvinte culoarul de tranzit", a afirmat ministrul în debutul şedinţei de guvern.


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

4 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

5 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților