STS: Informaţiile referitoare la coordonarea intervenţiei sunt atribuţiile dispeceratului Poliţiei

STS: Informaţiile referitoare la coordonarea intervenţiei sunt atribuţiile dispeceratului Poliţiei

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a făcut o serie de precizări vineri în cazul tinerei din Vrancea şicanată în trafic care a sunat la 112, instituţia arătând că operatorul din cadrul Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă Vrancea nu a purtat discuţii cu fata despre alocarea resurselor necesare intervenţiei, coordonarea şi desfăşurarea intervenţiei fiind atribuţiile dispeceratului Poliţiei.

Precizările vin în contextul în care tânăra susţine că ar fi apelat de trei ori numărul de urgenţă 112 declarând că este şicanată în trafic, iar cei cu care a vorbit i-ar fi spus că nu există echipaje de poliţie disponibile în acel moment.

"Urmare a solicitărilor transmise la Biroul de Presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale referitoare la apelurile primite prin Sistemul 112 în data de 13 august, prin care apelantul solicita intervenţia unui echipaj de poliţie, în judeţul Vrancea: La Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă Vrancea s-au înregistrat două apeluri în data de 13 august, la ora 01:00:33, respectiv 01:25:35", se menţionează într-un comunicat al STS.

Potrivit sursei citate, operatorul 112 al STS a transferat apelul către dispecerul agenţiei specializate, în acest caz dispecerul IPJ Vrancea, la ora 01:01:27, respectiv 01:25:45.

"Vă informăm că responsabilităţile operatorilor 112 constau în preluarea apelurilor, identificarea urgenţelor, colectarea datelor referitoare la identificarea apelantului şi locului, transferul acestora către dispeceratele specializate de intervenţie în vederea alocării resurselor necesare", arată Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Prin urmare, se mai arată în comunicat, operatorul 112 al STS din cadrul Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă Vrancea nu a purtat discuţii cu apelantul referitoare la disponibilitatea/indisponibilitatea şi alocarea resurselor necesare intervenţiei la caz, nu a făcut precizări privind timpul de intervenţie, iar informaţiile referitoare la coordonarea şi desfăşurarea intervenţiei sunt atribuţiile dispeceratelor agenţiilor specializate de intervenţie, în cazul de faţă ale dispeceratului Poliţiei.

O tânără din Vrancea a declarat că în noaptea de luni spre marţi a apelat de mai multe ori numărul de urgenţă 112 şi a cerut ajutorul autorităţilor, declarând că este şicanată în trafic. Fata - care susţine că ar fi apelat de trei ori la 112 - a depus o plângere, care a fost înregistrată la Postul de poliţie Vânători.

IPJ Vrancea a dispus verificări asupra modului în care a acţionat dispecerul de la 112 şi asupra deciziilor luate în urma apelurilor tinerei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa