Studiu Nature: A fost identificat un anticorp monoclonal promițător în lupta cu Covid-19

Un anticorp monoclonal capabil să neutralizeze în laborator SARS-CoV-2, responsabil de Covid-19, a fost identificat de către o echipă de cercetători olandezi, relatează AFP.

Acest anticorp, care neutralizează atât coronavirusul responsabil de Covid, cât și cel responsabil de Sars din 2003, ar putea constitui o pistă pentru ”prevenirea și tratamentul” acestor maladii, potrivit articolului cercetătorilor publicat luni în revista științifică ”Nature”.

Echipa asociată Universității Utrecht și Centrului Medical Erasmus din Rotterdam sub conducerea lui Berend-Jan Bosch și a lui Frank Grosveld, a creat 51 de filiații celulare care au produs anticorpi care vizează o proteină de la suprafața celor două coronavirusuri.

Aceeași proteină este implicată în ancorarea virusului SARS- CoV-2 de receptorul ACE2 de pe suprafața celulelor umane și joacă un rol cheie în procesul de infectare cu COVID-19.

A fost făcut imediat un test pentru a determina dacă anticorpii sunt capabili să neutralizeze aceste două coronavirusuri. Unul dintre anticorpi a arătat ”activitate neutralizantă” asupra ambelor virusuri.

Cercetătorii au determinat că acest anticorp ”țintește” zona în care virusurile se atașează de receptorii ACE2, dar fără să intervină în mecanismul de atașare a virusurilor cu ACE2, indicând că încă trebuie determinat un alt mecanism de acțiune.

Echipa olandeză crede cu toate acestea, că acest anticorp cobinat cu ali anticorpi neutralizanți ”ar putea ajuta la dezvoltarea strategiilor terapeutice în viitor”, potrivit Nature.

”Încă este cale lungă până să știm dacă acest anticorp poate fi folositor în scopuri terapeutice, dar este un pas important”, a estimat un expert independent de la University of Sussex, Tony Carr.

”O observație interesantă este că acest anticorp nu intervine direct asupra cuplării virusului de receptorul ACE2, care deschide posibilitatea unei utilizări cu alți anticorpi”, a adăugat specialistul în genetică moleculară.

Anticorpii monoclonali sunt copii create în laborator ale anumitor tipuri de anticorpi. Reprezintă o formă de imunoterapie.

Țintind același ”epitop” (moleculă remarcabilă) ca o proteină de la suprafața virusului, aceste substanțe pot neutraliza abilitatea virusului de a infecta celulele umane.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă