SUA: a patra noapte în spital pentru fostul președinte George H. W. Bush

SUA: a patra noapte în spital pentru fostul președinte George H. W. Bush

Fostul președinte al Statelor Unite, George H. W. Bush, spitalizat de marți la Houston (Texas, sud) pentru probleme respiratorii, va petrece vineri a patra noapte în spital, a anunțat purtătorul său de cuvânt, informează AFP.

Președintele Bush, 90 de ani, "are moralul mereu ridicat și continuă să facă progrese, dar va rămâne la Houston Methodist Hospital în aceasta seară", a scris Jim McGrath pe contul sau de Twitter, dar fără a preciza motivele celei de-a patra nopți în spital.

Al 41-lea președinte al Statelor Unite este spitalizat de marți seară. El a fost transportat la Houston Methodist Hospital "ca măsură de precauție în urma unor dificultăți respiratorii", a afirmat atunci McGrath.

Apoi, el a declarat miercuri că pronosticul pentru fostul președinte rămâne "favorabil".

George H. W. Bush este cel mai bătrân dintre cei patru foști președinți americani încă în viață și apare frecvent în ultima vreme într-un scaun cu rotile.

Dar aceasta nu l-a oprit să-și sărbătorească a 90-a aniversare în iunie printr-un salt cu parașuta în tandem în Maine (nord-estul SUA) unde se află una dintre reședințele familiei Bush.

Născut în 1924 în statul Massachusetts (est), cu tatăl senator, el a servit un mandat la președinție (1989-1993).

Învins de democratul Bill Clinton în 1992, el l-a văzut pe cel mai mare dintre cei șase copii ai săi, George W. Bush, devenind președinte la rândul său opt ani mai târziu, amintește AFP.

Jeb Bush, un alt fiu al său, a anunțat recent că se lansează de asemenea în cursa pentru Casa Alba în 2016. AGERPRES


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

4 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică

5 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”