SUA: Agenţia de reglementare a armelor de foc a numit un director după şapte ani

Steve Dettelbach, în vârstă de 56 de ani, a fost confirmat în funcţia de şef al Biroului federal pentru alcool, tutun, arme de foc şi explozibili cu 48 de voturi pentru şi 46 de voturi împotrivă, relatează Agerpres.

Astfel, Senatul american numeşte un director pentru agenţia de reglementare a armelor de foc după şapte ani, la scurt timp după ce au avut loc o serie de crime care au şocat întreaga ţară.

În noua sa funcţie, Dettlelbach va conduce 5.000 de angajaţi, dintre care peste jumătate au rol de anchetatori specializaţi în expertiză balistică. Una din principalele misiuni este de a reglementa industria armelor.

"După ani de obstrucţii din partea lobby-ul armelor, Senatul a confirmat în sfârşit un director permanent la ATF", a declarat liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, într-un comunicat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE