SUA: Atacatorul de la un centru comercial de lângă Seattle, găsit spânzurat în închisoare

Un tânăr acuzat că a ucis cinci persoane deschizând focul asupra lor anul trecut într-un centru comercial din nord-vestul Statelor Unite a fost găsit spânzurat în celula sa din închisoare, au anunțat autoritățile luni, relatează AFP.

Arcan Cetin, 20 de ani, aflat în așteptarea procesului său, pare să se fi sinucis și a fost găsit mort în celula sa duminică noaptea.

Tânărul născut în Turcia făcea obiectul a cinci capete de acuzare de crimă după atacul armat comis la 23 septembrie în statul Washington, în cursul căruia au fost uciși o adolescentă, trei femei și un bărbat.

Poliția federală (FBI) a dat asigurări la scurt timp după aceea că nu există indicii despre un act terorist, iar tatăl lui Cetin a declarat presei că fiul său suferea de probleme mintale.

Cetin a recunoscut la interogatorii că este autorul atacului armat de la centrul comercial Cascade din Burlington , dar fără să dea vreun mobil al gestului său.

Potrivit presei locale, deținutul era în așteptarea cel de-a doua evaluări psihiatrice din timpul încarcerării sale la închisoarea din Snohomish County.

El risca pedeapsa cu moartea dacă era găsit vinovat la finalul procesului său.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Să plece cu circul și maimuțăreala” / Incidente la vizita foarte scurtă a lui Călin Georgescu în Vaslui

2 Radu Drăgușin a pasat decisiv în Serie A, după un debut criticat în Italia

3 Nicușor Dan pregătește desemnarea premierului: Alexandru Nazare a devenit favorit

4 Cele 21 de minute de la Live Aid prin care Freddie Mercury a salvat trupa Queen

5 O urmă bizară fotografiată de Curiosity pe Marte aprinde speculațiile