SUA: Cheltuielile preşedintelui Trump pentru zidul de la graniţa cu Mexicul au fost respinse de o curte de apel

O curte federală de apel a decis vineri că preşedintele Donald Trump a greşit când a redirecţionat 2.5 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru a construi o parte din zidul pe care doreşte să îl ridice la graniţa dintre SUA şi Mexic, transmite Reuters.

Potrivit unor decizii ale celei de-a noua curţi de apel, Casa Albă nu a avut autoritatea constituţională pentru a realiza transferul de fonduri. Deciziile menţionează refuzul Congresului de a aproba finanţarea şi constată inexistenţa unei "necesităţi militare neprevăzute" care să justifice acest lucru.

Curtea a mai decis că două state, California şi New Mexico, care au graniţă comună cu Mexicul şi care s-au numărat printre cele 20 de state care au dat în judecată executivul, au avut capacitatea juridică de a da în judecată.

Judecătorul-şef Sidney Thomas a spus că "eşecul puterii executive de a demonstra, in termeni concreţi, că interesul public favorizează un zid la frontieră este deosebit de important, având în vedere că în Congres s-a stabilit că ridicarea zidului este o prioritate bugetară mai scăzută, iar datele Departamentului de Justiţie indică o concluzie contrară".

În februarie 2019, preşedintele Donald Trump a declarat urgenţă naţională pentru a putea accesa fonduri.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Justiţie a refuzat să comenteze. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

2 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români