SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea potenţială a 3.000 de bombe inteligente către Arabia Saudită

Departamentul de Stat american a aprobat vânzarea potenţială a 3.000 de bombe inteligente către Arabia Saudită, contract care se ridică la 290 de milioane de dolari, a anunţat marţi Pentagonul, transmite Reuters.

Decizia survine în ultimele zile ale mandatului preşedintelui Donald Trump. Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a promis să oprească vânzările de arme spre Arabia Saudită, cel mai mare cumpărător de arme americane din Orientul Mijlociu, într-o încercare de a presa Riadul să pună capăt războiului din Yemen care a cauzat cea mai gravă criză umanitară din lume.

Pachetul va include 3.000 de bombe ghidate de calibru mic SDB I, containere, echipament de sprijin şi asistenţă tehnică, a precizat Pentagonul.

''Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea Arabiei Saudite de a răspunde ameninţărilor actuale şi viitoare prin creşterea stocurilor sale de muniţii aer-sol cu rază lungă de acţiune, de mare precizie'', indică o declaraţie a Pentagonului.

Agenţia pentru cooperare privind securitatea apărării a Departamentului Apărării a notificat marţi Congresul despre posibila tranzacţie. În pofida aprobării Departamentului de Stat, notificarea nu înseamnă că un contract a fost semnat sau că negocierile s-au încheiat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

2 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

3 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

4 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților

5 VIDEO Jocul din spatele căderii guvernului Bolojan: miza gazelor și conexiunea americană