SUA: Departamentul de Stat a suspendat un angajat cu legături cu un grup al naţionaliştilor albi

Departamentul de Stat american a suspendat un oficial care activa în cadrul biroului energiei, la o zi după ce s-a aflat despre legăturile sale cu un grup al naţionaliştilor albi, a declarat joi o sursă din diplomaţia americană citată de Reuters.

Departamentul de Stat a refuzat să divulge numele oficialului în cauză. Southern Poverty Law Center (SPLC), un ONG care luptă pentru apărarea drepturilor civile şi care monitorizează grupurile care incită la ură, l-a identificat ca fiind Matthew Gebert.

SPLC a precizat într-un raport publicat miercuri că Gebert a găzduit membri ai grupului la locuinţa sa şi a publicat propagandă naţionalistă pe internet sub pseudonim. Într-un podcast din mai 2018, Gebert afirma că "avem nevoie de o ţară a noastră cu arme nucleare şi asta foarte repede", potrivit SPLC.

"Nu pot confirma nimic", a declarat purtătoarea de cuvânt Morgan Ortagus în cadrul unui briefing de presă.

Atacurile armate de la sfârşitul săptămânii trecute din Texas şi Ohio a readus în atenţie curentul naţionalist alb şi extremismul din SUA.

Masacrul din oraşul predominant hispanic El Paso este investigat ca o infracţiune motivată de ură şi un act de terorism domestic, iar FBI-ul susţine că şi atacatorul din Dayton, Ohio, a explorat ideologii extremiste.

Candidatul la învestitura democrată Joe Biden l-a acuzat miercuri pe preşedintele american Donald Trump că alimentează convingerile adepţilor supremaţiei albilor care au fost acuzate pentru mai multe atacuri armate în SUA.

Trump a spus că nu este rasist şi a afirmat într-un discurs susţinut luni că americanii trebuie "să condamne rasismul, bigotismul şi ideologia supremaţiei albilor".AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

5 A murit un Rockefeller