SUA: Hillary Clinton şi-a anunţat sprijinul pentru Joe Biden în cursa pentru Casa Albă

Hillary Clinton şi-a anunţat marţi susţinerea pentru candidatul democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie, în faţa preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.

"Vreau să mă alătur tuturor celor care vă susţin să deveniţi preşedintele nostru", a declarat fostul secretar de stat american, care a pierdut cursa prezidenţială împotriva miliardarului republican în 2016.

"Gândiţi-vă doar la diferenţa pe care aceasta ar face-o chiar acum dacă am avea un preşedinte care nu numai că ar asculta ştiinţa, ar pune faptele înainte de ficţiune, dar de asemenea ne-ar reuni", a adăugat ea. ''Gândiţi-vă cum ar fi dacă am avea un preşedinte adevărat şi nu doar pe cineva care interpretează unul la televizor'', a spus de asemenea Hillary Clinton.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a anunţat luni că susţine candidatura lui Joe Biden la viitoarele alegeri prezidenţiale, alăturându-se unei liste cu cei mai influenţi democraţi care şi-au exprimat recent sprijinul pentru fostul vicepreşedinte democrat, potrivit Reuters.

Susţinerea candidatului democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale de către şefa camerei inferioare a Congresului SUA vine după sprijinul acordat acestuia la începutul lunii de către senatorii americani Elizabeth Warren şi Bernie Sanders, de fostul preşedinte Barack Obama şi de fostul candidat prezidenţial Al Gore. AGERPRES


populare
astăzi

1 Coșmarul unui român după ce hibridul Toyota i-a luat foc: A plătit rate pentru o mașină inexistentă

2 Mare e grădina ta, Doamne... / Mesajul lui Dungaciu de pe „Prințesa Dunării”: „Armada AUR a pornit să redescopere și să elibereze România”

3 Schimbare strategică în Asia Centrală: China devine furnizor cheie de arme sub privirea lui Putin

4 „Pare că există un soi de complicitate” / De ce îl apără cu atâta înverșunare Nicușor Dan pe Lucian Pahonțu?

5 „Lumea nu mai crede că Nicușor Dan are voința sau interesul să scape de captura serviciilor”