SUA: Joe Biden se duce la Houston pentru a întâlni familia lui George Floyd

Candidatul democrat la preşedinţia SUA Joe Biden va călători luni la Houston (Texas) pentru a se întâlni cu familia lui George Floyd, la două săptămâni după moartea acestuia în cursul unei arestări brutale, care a declanşat un val de proteste antirasiste în SUA şi în lume, relatează Reuters.

Biden va prezenta condoleanţe rudelor lui Floyd şi va înregistra un mesaj video pentru o slujbă ce va avea loc mai târziu în cursul aceleiaşi zile la Houston, dar la care nu prevede să participe pentru a nu o deranja cu prezenţa dispozitivului său de protecţie din Secret Service, serviciul care asigură securitatea celor mai înalţi demnitari americani, au menţionat consilieri ai fostului vicepreşedinte.

Joe Biden l-a criticat în ultimele zile pe preşedintele Donald Trump pentru răspunsul său la protestele declanşate după moartea lui Floyd, aminteşte Reuters.

În contextul pandemiei de COVID-19 care continuă şi a măsurilor de izolare luate inclusiv în SUA, Biden a plecat doar de câteva ori din statul său, Delaware, şi pe distanţe mult mai scurte.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama este apreciat de susţinătorii săi, între altele, pentru capacitatea de a-şi exprima compasiunea faţă de persoane îndoliate; prima sa soţie şi fiica lor de un an au murit într-un accident de maşină, iar fiul său Beau a murit de cancer cerebral.AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Surprize-surprize! / Cum a încercat socrul lui Călin Georgescu să-l scape de dosarul de la DIICOT

3 Ce testează exercițiul MOBEX / Armata cheamă rezerviștii din Capitală și Ilfov

4 Lovitură de teatru? Intoxicare? / George Simion ar fi interceptat în dosarul Fănel Bogos, afirmă Ninel Peia

5 ALERTĂ O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruș”, care aparține Petrom / ANR: Comandantul e rănit, 13 membri ai echipajului …