SUA: Melania Trump, operată pentru o problemă benignă la rinichi (purtătoare de cuvânt)

Melania Trump a fost operată luni dimineaţa pentru o problemă benignă la rinichi şi urmează să rămână internată toată săptămâna, transmite AFP, care, citând purtătoarea de cuvânt a primei doamne a Statelor Unite, adaugă că procedura a fost realizată cu succes şi fără complicaţii.

Potrivit declaraţiei lui Stephanie Grisham, citată şi de Reuters, Melania Trump, 48 de ani, a fost supusă unei proceduri de embolizare pentru a trata o afecţiune la rinichi şi va rămâne pentru restul săptămânii la Walter Reed National Military Medical Center.

"Prima doamnă aşteaptă cu nerăbdare să se recupereze pe deplin, pentru a-şi continua munca în beneficiul copiilor de pretutindeni", a spus Grisham.

Preşedintele Donald Trump era aşteptat să îşi viziteze soţia la spital, care se află în Bethesda, Maryland, o suburbie a Washingtonului, a precizat oficialul Casei Albe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică