SUA: O coaliţie de ONG-uri a cerut marţi YouTube să închidă canalul preşedintelui Donald Trump

SUA: O coaliţie de ONG-uri a cerut marţi YouTube să închidă canalul preşedintelui Donald Trump

O coaliţie de ONG-uri a cerut marţi YouTube să închidă canalul oficial al preşedintelui american Donald Trump şi a ameninţat platforma video Google cu un boicot publicitar dacă nu face acest lucru, informează miercuri AFP.

Acest canal "îi oferă lui Trump posibilitatea de a continua să răspândească informaţii false în jurul ideii că alegerile americane au fost trucate", a argumentat Jim Steyer, fondatorul asociaţiei Common Sense Media şi unul din liderii mişcării #StopHateForProfit care a lansat un boicot publicitar masiv pe Facebook vara trecută.

Facebook , Twitter şi alte reţele de socializare au suspendat, definitiv sau pe termen nedeterminat, profilul lui Donald Trump, acuzat că a încurajat violenţele comise de susţinătorii săi asupra Capitoliului săptămâna trecută.

"Dacă YouTube nu este de acord cu noi şi refuză să se alăture celorlalte platforme care l-au interzis pe Trump, vom apela la agenţiile de publicitate", a declarat Jim Steyer.

Steyer a vorbit în numele coaliţiei #StopHateForProfit, care include mai multe ONG-uri, inclusiv NAACP (principala organizaţie afro-americană pentru drepturi civile), Liga anti-defăimare, Free Press şi Mozilla.

Asociaţia a menţionat că luni dimineaţa canalul de YouTube al lui Donald Trump avea 2.73 milioane de abonaţi, faţă de 2.77 milioane marţi seara. În videoclipul din capul listei de pe canalul său, care datează de acum o lună, miliardarul republican încearcă să discrediteze legitimitatea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Apple şi Google au eliminat de pe platformele lor de descărcare a aplicaţiilor reţeaua socială conservatoare Parler, populară în rândul susţinătorilor lui Donald Trump. Cele două companii californiene îi reproşează lipsa de moderaţie din mesajelor sale de incitare la violenţă.

Facebook s-a angajat să elimine toate postările cu sloganul "Stop furtului", preşedintele Trump contribuind la răspândirea acestuia în mediul online.

Twitter a şters 70.000 de conturi afiliate QAnon, o mişcare pro-Trump ce susţine teoriile conspiraţioniste.

În luna iulie, boicotul organizat de această coaliţie de ONG-uri care a cerut Facebook să combată mai eficient incitarea la ură, a fost urmat de sute de companii. AGERPRES


populare
astăzi

1 „O recesiune cum nu au avut în 250 de ani” / Ce ar însemna ca Europa să vândă activele și titlurile de stat care reprezintă datoria SUA

2 „Ați venit aici să ucideți oameni pentru bani”. Mărturia unui sârb despre experiența în armata rusă

3 General american / Dacă Ucraina trece de această iarnă, Rusia pierde războiul

4 Ce se ascunde, de fapt, în spatele noii legi a cetățeniei din Ucraina. Expert: „România a făcut multe, dar într-o manieră prea puțin vocală”

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel Ploiești a hotărât reluarea de la zero a procesului lui Liviu Luca, fostul cap al sindicatului din Pe…