SUA: Preşedintele Donald Trump l-a felicitat telefonic pe noul premier al Marii Britanii, Boris Johnson

Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat vineri, într-o convorbire telefonică, pe conservatorul Boris Johnson pentru obţinerea postului de premier al Marii Britanii şi a anunţat că a început deja pregătirea unui acord de liber schimb între cele două ţări, informează Reuters.

"L-am felicitat şi este gata de start", a declarat Trump jurnaliştilor din Biroul Oval.

Boris Johnson "va fi un super premier. Are calităţi în acest sens", a mai spus Trump, care l-a calificat pe noul premier britanic drept "un băiat bun" şi "un prieten". "O să ne înţelegem, foarte bine", a dat asigurări liderul de la Casa Albă, conform AFP.

"Regatul Unit avea nevoie de el de mult timp", a adăugat miliardarul american, care a criticat-o în mod deschis pe predecesoarea lui Boris Johnson, Theresa May, pentru modul în care a gestionat Brexitul.

Preşedintele SUA a mai declarat că guvernele celor două ţări au început deja să lucreze la un acord de liber schimb considerat crucial pentru a ajuta Marea Britanie după Brexit.

"Cred că putem face de trei, patru până la cinci ori mai mult cu Regatul Unit", a declarat Trump. El a precizat că până în prezent SUA au fost "împiedicate" să facă mai mult comerţ cu britanicii ca urmare a "relaţiei lor cu Uniunea Europeană".

"Ei au fost de acord asupra faptului că Brexitul oferă o oportunitate de ne-egalat pentru a întări parteneriatul economic dintre Marea Britanie şi Statele Unite", se arată într-un comunicat al guvernului de la Londra referitor la conţinutul convorbirii telefonice.

În comunicat se mai arată că cei doi lideri "şi-au exprimat angajamentul de a încheia un acord ambiţios de comerţ liber şi de a începe negocierile cât mai curând posibil după ce Marea Britanie va părăsit UE".

Un alt subiect abordat a fost criza din Golf şi sechestrarea de către Iran a unui petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz.

"Au încheiat prin a-şi exprima nerăbdarea de a se întâlni la summit-ul G7 de la Biarritz de luna viitoare", se mai arată în comunicatul executivului britanic. AGERPRES


populare
astăzi

1 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

2 Primul general român care spune pe bune ce se întâmplă

3 DOCUMENT Nicușor Dan i-a dat surorii sale, în contul unei datorii, 28.000 de euro din banii donați pentru campania sa electorală / Parchetul General a f…

4 Momentul în care drona a explodat în Portul Constanța, filmat în direct în timpul unei transmisiuni TVR

5 „Eugen Tomac e convenabil tuturor și îi scoate pe toți din rahat”