SUA: Primarul New Yorkului anunță că a plecat spre Hamburg unde va participa la o manifestație în marja G20

Primarul orașului New York, Bill de Blasio, a plecat joi spre Hamburg, cu intenția, printre altele, de a participa sâmbătă la o manifestație în marja summitului G20, transmite AFP.

Primarul democrat, unul dintre cei mai importanți primari americani în opoziție cu politicile președintelui Donald Trump în privința mediului și a imigrației, și-a anunțat plecarea într-un comunicat, fără a furniza programul exact.

Comunicatul indică doar că el "va participa la mai multe evenimente din jurul G20, inclusiv la adunarea "Hamburg Zeigt Haltung", de sâmbătă".

Această manifestație este organizată la inițiativa unor personalități locale în scopul susținerii toleranței, egalității de gen, libertății presei și al denunțării naționalismului.

Contrar manierei sale obișnuite, primarul a anunțat această deplasare în ultimul moment, remarcă AFP. Bill de Blasio se va întoarce la New York duminică seara, potrivit comunicatului.

Summitul de la Hamburg, primul de acest tip pentru Donald Trump, se anunță a fi unul tensionat, mai notează agenția menționată. Joi seara, în ajunul reuniunii, s-au înregistrat ciocniri între mai multe mii de manifestanți anti-G20 și poliție, soldate cu 76 de răniți ușor în rândul forțelor de ordine.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD