La aproape o lună după loviturile aeriene lansate de Statele Unite asupra programului nuclear iranian, o evaluare internă a administrației Trump relevă că doar unul dintre cele trei obiective majore — centrul de îmbogățire de la Fordo — a fost grav avariat. Celelalte două situri, Natanz și Isfahan, au suferit daune considerabile, dar insuficiente pentru a bloca complet reluarea activităților nucleare, susțin oficiali americani citați de NBC News.

În ciuda declarațiilor publice triumfaliste, în special ale președintelui Donald Trump, realitatea de pe teren este mai complexă. Surse din cadrul Pentagonului și serviciilor de informații americane indică faptul că Iranul ar putea relua activitatea de îmbogățire a uraniului în aceste locații în următoarele luni, dacă regimul de la Teheran va decide acest lucru.

Lovitură „spectaculoasă”, dar limitată

„A fost un succes militar spectaculos. Facilitățile nucleare cheie ale Iranului au fost complet distruse”, declara Trump la câteva ore după lansarea atacului, denumit intern Operațiunea Midnight Hammer. Cu toate acestea, potrivit unor evaluări recente comunicate Congresului SUA și aliaților din regiune, doar Fordo a fost neutralizat în mod semnificativ — o infrastructură subterană adânc îngropată, vizată cu bombe penetrante de 13.600 kg (GBU-57), aflate la prima utilizare în luptă.

În schimb, la Natanz și Isfahan, SUA au folosit rachete Tomahawk și bombe clasice, fără a reuși să atingă structurile îngropate adânc, protejate în masive formațiuni montane. În plus, experții avertizau încă din 2023 că Iranul dezvoltă tuneluri suplimentare la Natanz, sub nivelurile pe care GBU-57 le-ar putea penetra.

Planul respins: o campanie aeriană de săptămâni întregi

Potrivit unor foști și actuali oficiali americani, Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) elaborase o variantă de intervenție mult mai extinsă, care ar fi presupus atacarea a șase centre nucleare și a infrastructurii de apărare antiaeriană și balistică a Iranului. Planul, care ar fi implicat o campanie de bombardamente desfășurată pe parcursul mai multor săptămâni, a fost însă respins de președintele Trump.

Motivul: Trump a considerat că o astfel de acțiune contravine promisiunii sale politice de a reduce implicarea militară americană în Orientul Mijlociu și a evaluat că riscul unor victime — de ambele părți — ar fi fost prea mare.

„Eram pregătiți să mergem până la capăt, dar președintele nu a vrut”, a declarat o sursă apropiată procesului decizional.

Mesaje divergente: între realitatea de pe teren și retorica oficială

Deși comunicarea publică a Casei Albe insistă pe ideea că „Iranul nu mai are capacități nucleare funcționale”, evaluările din teren sunt mai prudente. Conform unor informații clasificate prezentate recent în Congres de directorul CIA, John Ratcliffe, doar Fordo a fost complet distrus. La Natanz, unitatea de conversie a metalului — esențială pentru procesul de îmbogățire — a fost grav afectată, iar la Isfahan o mare parte din uraniul îmbogățit pare să fi fost îngropat sub dărâmături.

Totuși, atât SUA, cât și Israelul consideră că respectivele cantități de uraniu sunt, cel puțin deocamdată, „de facto inaccesibile”. Oficialii israelieni avertizează că orice tentativă a Iranului de a relua activitatea sau de a excava siturile va fi întâmpinată cu noi lovituri.

Amenințarea persistă, iar confruntarea rămâne deschisă

„Chiar dacă Iranul nu a pierdut totul, a primit un semnal clar: orice încercare de reluare a activităților nucleare va atrage consecințe directe”, a declarat un oficial american. Acesta a mai spus că apărarea antiaeriană iraniană a fost „aproape complet distrusă”, ceea ce face improbabil un răspuns eficient în cazul unor viitoare atacuri.

Președintele Trump a declarat recent, întrebat dacă ar autoriza o nouă serie de atacuri în cazul în care Iranul reia activitatea de îmbogățire: „Desigur. Fără nicio ezitare.”

Fundalul: acordul abandonat și criza relansată

În 2018, administrația Trump a retras SUA din acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015, în perioada președinției Obama — Planul Comun de Acțiune (JCPOA). Documentul limitase drastic capacitatea Iranului de a produce material fisionabil în schimbul relaxării sancțiunilor. După retragerea americană, Teheranul a reluat treptat îmbogățirea uraniului și, potrivit inspectorilor ONU, ajunsese înainte de atac la un stoc suficient pentru 9–10 focoase nucleare.

Încercările de reluare a negocierilor, mediate indirect, au eșuat în primăvara acestui an, în contextul intensificării presiunilor israeliene. Israelul a susținut, la rândul său, atacurile americane, considerând că programul nuclear iranian a fost întârziat cu până la doi ani.

Operațiunea din iunie, deși prezentată ca un succes total, pare a fi doar o etapă într-o confruntare strategică ce rămâne deschisă. Cu Iranul reticent la negocieri și infrastructura sa nucleară doar parțial afectată, administrația americană va avea de ales între diplomație și o posibilă revenire la acțiuni militare prelungite.