SUA: Rex Tillerson era frustrat de implicarea din umbră în politica externă a ginerelui lui Trump (presă)

SUA: Rex Tillerson era frustrat de implicarea din umbră în politica externă a ginerelui lui Trump (presă)

Fostul secretar de Stat american Rex Tillerson se simţea frustrat de faptul că Jared Kushner, consilier şi ginere al preşedintelui Donald Trump, se implica, pe la spatele său, în chestiuni de politică externă, potrivit unor documente difuzate joi de canalul CNN, transmite EFE.

CNN relevă un moment în care, pe când conducea diplomaţia Statelor Unite, Tillerson se afla într-un restaurant din Washington, iar proprietarul localului l-a întrebat dacă doreşte să-l salute pe secretarul mexican de Externe de la acea vreme, Luis Videgaray, care era de asemenea acolo.

Spre suprinderea sa, Tillerson, care nu avea cunoştinţă de prezenţa ministrului mexican în capitala americană, a descoperit apropiindu-se că Videgaray era în compania lui Kushner.

Această întâlnire neaşteptată a fost dezvăluită chiar de fostul secretar de stat american, luna trecută, preşedintelui Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, democratul Eliot Engel, şi republicanului de cel mai înalt nivel din această comisie, Michael McCaul.

Conform transcrierii discuţiilor cu cei doi parlamentari, la care a avut acces CNN, Tillerson şi-a manifestat frustrarea cu privire la Kushner, care uneori acţiona ca "secretar de stat din umbră" pe probleme de importanţă internaţională.

Fostul responsabil de politica externă americană s-a plâns că Kushner nu se consulta cu Departamentul de Stat sau alte agenţii guvernamentale înainte de a se implica pe subiecte externe.

Potrivit transcrierii, Tillerson relevă şi rolul lui Kushner şi al soţiei sale, Ivanka Trump, consilieră de asemenea a liderului de la Casa Albă.

"Una din provocările cu care cred că toată lumea a trebuit să înveţe să se confrunte a fost rolul, situaţia rară, în care ginerele preşedintelui şi fiica sa fac parte din echipa de consilieri a Casei Albe", a spus Tillerson, care a calificat acest lucru ca "neobişnuit".

Pentru fostul secretar de stat, unul din aspectele cele mai problematice cu privire la Kushner a fost implicarea sa pe zona Orientului Mijlociu, în special pe tema Arabiei Saudite, date fiind legăturile personale pe care le are cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman.

Conform lui Tillerson, Kushner a planificat o strategie cuprinzătoare pentru relaţiile dintre SUA şi regatul saudit, care includea vânzarea de armament către Riad şi o foaie de parcurs pentru legăturile bilaterale, cunoscută de fostul secretar de stat în partea finală a procesului şi de care, conform CNN, părea că oficialul nu avea multe date.

Tillerson, fost preşedinte al companiei petroliere Exxon Mobil, a fost demis în martie 2018 de Trump după un an de relaţii tensionate între cei doi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...