SUA: Şapte persoane împuşcate mortal la o petrecere aniversară în Colorado

Un individ a deschis focul în cursul unei petreceri aniversare în statul american Colorado, duminică, omorând şase persoane înainte de a se sinucide, a anunţat poliţia, notează AFP.

Poliţia din Colorado Springs a primit dimineaţa un apel de urgenţă dintr-un parc de rulote, unde a găsit şase adulţi ucişi de gloanţe şi un bărbat grav rănit.

Acesta din urmă a fost dus la spital, unde a murit din cauza rănilor sale.

Primele elemente ale anchetei au dezvăluit că focurile de armă au izbucnit într-una din rulote, unde mai multe familii erau adunate pentru a sărbători o zi aniversară.

"Suspectul, iubitul unei femei figurând printre victime, a mers la faţa locului cu maşina, a început să tragă asupra oaspeţilor şi apoi s-a sinucis", a declarat poliţia într-un comunicat. "Anchetăm în continuare pentru a stabili motivul", potrivit documentului.

Niciunul dintre copiii prezenţi nu a fost rănit, a precizat poliţia, şi toţi au fost încredinţaţi familiei lor. Victimele au fost identificate.

Statele Unite au cunoscut în ultimele săptămâni o serie de atacuri armate: la un punct de lucru al serviciului de livrare FedEx din Indianapolis, într-o clădire de birouri din California, un magazin alimentar din Boulder, Colorado, şi la mai multe saloane de masaj din Atlanta, în statul Georgia.

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat luna trecută că violenţa armată în Statele Unite este o "epidemie" şi o "ruşine internaţională".

Peste 43.000 de decese cu arme de foc au fost înregistrate în Statele Unite anul trecut, inclusiv sinucideri, potrivit datelor prezentate de Gun Violence Archive, o asociaţie de cercetare asupra violenţelor cu arme de foc. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă