SUA: Senatul a aprobat o reformă în domeniul justiţiei penale

Senatul Statelor Unite ale Americii (SUA) a aprobat un vast proiect de lege federală privind reforma în domeniul justiţiei penale, deschizând astfel calea celei mai importante schimbări aduse sistemului judiciar american în ultimele decenii, relatează miercuri AFP.

Proiectul de lege, intitulat ''First Step Act'', vizează îndeosebi atenuarea pedepselor grele în cazul unor delincvenţi, acordarea unei mai mari posibilităţi judecătorilor în stabilirea pedepselor pentru infractorii de grad redus şi ameliorarea condiţiilor de detenţie pentru femei.

''America este cea mai bună ţară din lume şi activitatea mea este să mă bat pentru toţi cetăţenii, chiar şi pentru cei care au greşit'', a scris pe Twitter preşedintele american Donald Trump după aprobarea proiectului de lege.

''Felicitări Senatului pentru adoptarea de către ambele partide a proiectului unei legi istorice privind reforma justiţiei penale'', a mai spus Trump.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 87 de voturi ''pentru'' şi 12 ''împotrivă'' şi va fi supus spre dezbatere Camerei Reprezentanţilor, unde ar urma să fie adoptat rapid.

Preşedintele Camerei, republicanul Paul Eyan, a declarat că ''aşteaptă cu nerăbdare'' să trimită proiectul de lege la biroul lui Trump.

Proiectul de lege nu îi va viza decât pe deţinuţii federali americani, respectiv 180.789 de persoane, potrivit ultimelor cifre oficiale.

La sfârşitul lui 2016, peste 2,1 milioane de persoane erau încarcerate în SUA, potrivit statisticilor guvernului. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

3 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză