SUA: Senatul respinge declararea 'urgenţei naţionale', ce ar fi permis finanţarea zidului lui Trump la graniţa cu Mexicul

Senatul american controlat de republicani a respins joi declararea de către preşedintele Donald Trump a stării de urgenţă naţională, care ar fi permis finanţarea zidului pe care acesta a promis de mai multă vreme să-l construiască la graniţa cu Mexicul, informează AFP, Reuters şi dpa.

Votul final de joi a fost 59 la 41, 12 republicani alăturându-se democraţilor în camera superioară a legislativului american. Rezoluţia a fost deja adoptată de Camera reprezentanţilor, iar întrucât Trump a afirmat că va recurge la dreptul de veto împotriva ei, textul va merge acum la Casa Albă.

Donald Trump a anunţat la 15 februarie că va declara "urgenţă naţională" pentru a finanţa zidul pe care l-a promis la frontiera cu Mexicul, procedură excepţională care îi permite teoretic să ocolească Congresul pentru a debloca fonduri federale - în special destinate Pentagonului - în scopul ridicării zidului pe care-l doreşte împotriva imigraţiei clandestine.

Ar fi prima dată când Trump foloseşte dreptul de veto de la învestirea sa, la începutul lui 2017.AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

4 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

5 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie