SUA: Sprijinul pentru punerea sub acuzare a lui Trump, neschimbat după începerea audierilor televizate (sondaj)

Audierile, din cadrul procedurii de destituire, transmise la televiziune care au început în această săptămână în Camera Reprezentanţilor par să nu-i fi făcut pe mulţi americani să-şi schimbe părerea despre Donald Trump, sprijinul public pentru punerea sub acuzare a preşedintelui SUA rămânând la fel ca înainte de primele mărturii publice, relatează Reuters.

Potrivit sondajului Reuters/Ipsos realizat online, joi şi vineri, 44% dintre americanii adulţi susţin că Trump "ar trebui pus sub acuzare", în timp ce 40% au o opinie contrară. Un sondaj similar publicat anterior în cursul săptămânii estima proporţia celor care susţin punerea sub acuzare la 45% şi pe cea a celor cu o opinie contrară la 42%.

Sondajul Reuters/Ipsos a relevat că circa 68% dintre americani au declarat că urmăresc audierile, dintre care 28% în transmisiuni directe. În jur de 25% dintre respondenţi au declarat că nu au acordat nicio atenţie procedurilor de destituire din Congres.

Dintre cei care au urmărit procedura din Congresul SUA, 41% au spus că audierile i-au făcut să fie mai înclinaţi spre susţinerea punerii sub acuzare a lui Trump, în timp ce 25% au afirmat că susţin mai puţin acum o astfel de decizie.

Aceste concluzii, combinate cu lipsa schimbărilor în opinia publică privind punerea sub acuzare a lui Trump, sugerează că audierile nu au făcut până acum decât să furnizeze oamenilor argumente raţionale pentru părerile pro sau contra pe care şi le-au format deja, observă Reuters.AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Surprize-surprize! / Cum a încercat socrul lui Călin Georgescu să-l scape de dosarul de la DIICOT

3 Ce testează exercițiul MOBEX / Armata cheamă rezerviștii din Capitală și Ilfov

4 Lovitură de teatru? Intoxicare? / George Simion ar fi interceptat în dosarul Fănel Bogos, afirmă Ninel Peia

5 ALERTĂ O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruș”, care aparține Petrom / ANR: Comandantul e rănit, 13 membri ai echipajului …