SUA: Statul Texas, pe punctul de a interzice marea majoritate a avorturilor

Texasul ar putea deveni miercuri statul american cel mai restrictiv în materie de avort, odată cu intrarea în vigoare a unei legi care interzice orice intervenţie după a şasea săptămână de sarcină şi încurajează populaţia să denunţe persoanele care o încalcă, transmite marţi AFP.

Dacă nu va interveni o decizie de ultim moment a Curţii Supreme a SUA, marea majoritate a avorturilor vor deveni ilegale - chiar şi în cazurile de incest sau de viol - în acest stat conservator din sud, unde, conform organizaţiilor de planificare familială, peste 85% dintre avorturi sunt practicate după a şasea săptămână de sarcină.

Înainte de Texas, 12 state americane au votat legi de interzicere a avorturilor în acest stadiu, adică de când bătăile de inimă ale fătului sunt perceptibile, deşi multe femei încă nu ştiu că sunt însărcinate.

Toate aceste legi au fost invalidate în justiţie întrucât încalcă jurisprudenţa Curţii Supreme care a recunoscut un drept la avort atât timp cât fătul nu este viabil, adică între a 22-a şi a 24-a săptămână de sarcină.

Însă Texasul şi-a formulat diferit legea: nu autorităţilor le revine să facă respectată măsura, ci 'exclusiv' cetăţenilor, încurajaţi să depună plângere în civil împotriva organizaţiilor sau persoanelor care le-ar ajuta pe femei să avorteze.

Textul prevede ca acei cetăţeni care depun plângere să primească cel puţin 10.000 de dolari drept 'despăgubire' în caz de condamnare. Criticii textului văd în această prevedere o 'primă' de delaţiune, însă apărătorii ei au postat deja formulare pe internet pentru depunerea de 'informaţii anonime'.

Din motive de procedură, acest sistem face mai dificilă intervenţia tribunalelor federale care au refuzat până acum să se sesizeze împotriva legii.

În faţa acestui refuz, mai multe organizaţii de apărare a dreptului femeilor la avort au sesizat luni în procedură de urgenţă Curtea Supremă, cerându-i să blocheze intrarea în vigoare a legii sau să oblige tribunalele federale să facă acest lucru.

Curtea Supremă, unde judecătorii de orientare conservatoare deţin o majoritate de şase din nouă, nu este obligată să se pronunţe înainte de intrarea în vigoare a legii.

Schimbarea componenţei Curţii cu cei trei judecători numiţi de fostul preşedinte republican Donald Trump i-a încurajat pe cei care se opun dreptului la avort şi care se întrec în a-i furniza instanţei supreme ocazii să revină asupra hotărârii sale istorice din 1973 în cazul Roe v. Wade, care a recunoscut dreptul femeilor la întrerupere de sarcină.

Curtea Supremă va examina, de altfel, în toamnă o lege din statul Mississippi care interzice majoritatea avorturilor începând cu a 15-a săptămână de sarcină.AGERPRES


populare
astăzi

1 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

4 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model

5 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare