SUA: Trump "nu ştie" dacă un jurnalist american răpit în Siria mai este în viaţă

SUA: Trump "nu ştie" dacă un jurnalist american răpit în Siria mai este în viaţă

Preşedintele Donald Trump a afirmat joi că nu ştie dacă jurnalistul american Austin Tice, răpit în urmă cu peste şapte în Siria, mai este în viaţă, chiar dacă familia lui s-a declarat optimistă în ce priveşte soarta sa, notează AFP.

Vorbind despre eforturile administraţiei sale pentru a obţine eliberarea ostaticilor sau prizonierilor americani din întreaga lume, preşedintele Statelor Unite a afirmat că aceasta lucrează "din greu cu Siria pentru a-l readuce acasă".

"Dacă este în viaţă, mi-ar plăcea să-l readucem acasă", recunoscând în acelaşi timp că nu ştie dacă aşa este în acest caz.

"Am scris recent o scrisoare" autorităţilor de la Damasc, a adăugat el. "Siria, te rugăm să cooperezi cu noi!", a mai spus liderul de la Casa Albă.

Într-un comunicat, părinţii jurnalistului şi-au exprimat optimismul după aceste comentarii, primele semne oficiale ale unui efort de dialog cu Damascul.

"Îi suntem profund recunoscători preşedintelui Trump pentru eforturile depuse cu scopul de a-l readuce pe Austin acasă", au declarat Marc şi Debra Tice.

Puţine informaţii au fost făcute publice după răpirea, la 14 august 2012 în apropiere de Damasc, când avea 31 de ani, acestui fotojurnalist independent care lucra pentru grupul McClatchy, Washington Post, CBS, agenţia France Presse (AFP) şi alte media.

În august, administraţia americană şi-a exprimat părerea că el este încă în viaţă. Mama lui, Debra Tice, a afirmat în ianaurie că deţine "informaţii credibile" în acest sens, fără alte precizări.

Ulterior, ea a făcut un apel la preşedintele Donald Trump pentru a obţine eliberarea lui.

Jurnalistul a apărut într-o înregistrare video în septembrie 2012, legat la ochi. Identitatea răpitorilor în această ţară aflată în război - militanţi radicali, autorităţi siriene sau alţii - rămâne necunoscută până în prezent.

În 2018, autorităţile americane au anunţat că oferă o recompensă de un milion de dolari pentru orice informaţie care va permite să se dea de urma fotojurnalistului.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski