SUA: Trump sugerează ca Adam Schiff, membru al Camerei Reprezentanţilor, să fie arestat pentru ''trădare''

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a intensificat luni atacurile împotriva congresmanului care conduce ancheta pentru destituirea sa, sugerând ca Adam Schiff, membru al Camerei Reprezentanţilor, să fie arestat pentru ''trădare'', relatează Reuters.

''Adam Schiff, membru al Camerei Reprezentanţilor, a fabricat ilegal o declaraţie falsă şi groaznică pe care mi-a atribuit-o ca fiind cea mai importantă parte a convorbiri mele cu preşedintele Ucrainei şi a citit-o cu voce tare Congresului şi poporului american. Nu avea nicio legătură cu ceea ce am spus în convorbirea telefonică. Arestare pentru trădare?'', a scris Trump într-o postare pe Twitter.

Donald Trump este acuzat că i-a solicitat şefului statului ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o convorbire telefonică, să ancheteze în legătură cu activitatea depusă de fiul rivalului său democrat Joe Biden, Hunter Biden - angajat în urmă cu câţiva ani în consiliul de administraţie al companiei petroliere ucrainene Burisma -, sugerând că Joe Biden ar fi intervenit pentru a opri o astfel de anchetă.

Preşedintele american a cerut duminică, într-o serie de mesaje pe reţeaua socială, să întâlnească toate sursele care au stat la baza sesizării avertizorului de integritate, dar şi ca Adam Schiff, membru al Camerei Reprezentanţilor şi unul din iniţiatorii procedurii de destituire, să fie "interogat la cel mai înalt nivel" pentru fraudă şi trădare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie