SUA: Trump susține că Manafort a fost inculpat pentru fapte anterioare colaborării lor în campania prezidențială

Președintele SUA, Donald Trump, a reafirmat luni că nu există 'nicio înțelegere secretă' între echipa sa de campanie din alegerile de anul trecut și Rusia, după ce primele persoane au fost inculpate în acest dosar, principalii vizați fiind fostul său șef de campanie, Paul Manafort, și asociatul acestuia, Richard Gates, transmite AFP.

Inculpat pentru 12 capete de acuzare, printre care complot împotriva SUA, spălare de bani, declarații false și nedeclararea unor conturi din străinătate, Manafort s-a predat luni biroului FBI din Washington și urmează să fie prezentat justiției.

Însă Trump susține că faptele imputate lui Manafort sunt de dinainte ca acesta să facă parte din campania sa.

'Îmi pare rău, dar aceasta a fost cu ani în urmă, înainte ca Paul Manafort să facă parte din campania Trump. Dar de ce nu sunt vizați Necinstita Hillary & Democrații ?????', a scris Trump pe Twitter. '....

De asemenea, nu există NICIO COLUZIUNE', a completat el.

Liderul de la Casa Albă nu menționează însă nimic despre un alt fost membru al echipei sale, George Papadopoulos, care a pledat vinovat pentru că a mințit în declarațiile date anchetatorilor FBI.

Însărcinat cu chestiunile de politică externă în cadrul echipei lui Trump, Papadopoulos, prin declarațiile sale false, 'a afectat ancheta în desfășurare a FBI privind existența unor legături sau a unor eventuale coordonări între persoanele asociate campaniei și guvernul rus pentru a interfera în alegerile prezidențiale din 2016', se arată în actul de acuzare semnat de procurorul special Robert Mueller.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

2 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

3 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

4 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei

5 Un universitar ieșean, trimis în judecată pentru „viol în circumstanțe agravante”, va fi judecat în stare de arest