SUA: Un băieţel de 8 ani ucis şi trei răniţi într-un incident armat la un mall din Alabama

Un băieţel de 8 ani a fost ucis şi trei persoane au fost rănite într-un incident armat care s-a produs vineri la un mall din statul american Alabama (sud), a anunţat poliţia locală, citată de dpa.

Poliţia din Hoover a informat într-un comunicat de presă că focuri de armă au fost trase în zona de restaurante din mallul Riverchase Galleria.

O fetiţă şi doi adulţi au fost răniţi în incident. Toţi trei sunt internaţi în spital, însă starea lor de sănătate nu este cunoscută.

Poliţia a transmis că încă anchetează motivele incidentului armat şi încearcă să stabilească posibilii suspecţi.

Într-un mesaj postat pe Twitter , poliţia din Hoover a anunţat că ''acţionează neobosit pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan