SUA: Un judecător le dă dreptate democraţilor care anchetează situaţia financiară a lui Trump

Un judecător federal le-a dat dreptate luni parlamentarilor democraţi care solicită documente privind situaţia financiară a lui Donald Trump dinainte de instalarea acestuia la Casa Albă, relatează AFP.

Este pentru prima dată când justiţia americană se amestecă în conflictul dintre preşedinte şi opoziţia democrată care, bazându-se pe majoritatea sa din Camera Reprezentanţilor, a deschis mai multe anchete pe această temă.

Afirmând că este victima unei "hărţuiri", Donald Trump refuză să coopereze la aceste investigaţii care au în vedere impozitele sale, situaţia sa financiară ori urmarea anchetei ruse.

Dosarul judecat luni se referă la afacerile sale: democraţii suspectează că magnatul din domeniul imobiliar a umflat valoarea bunurilor sale pentru a obţine împrumuturi.

Pentru a şti mai mult, ei au făcut uz de puterile lor de anchetă şi au ordonat fostei firme contabile a acestuia să le transmită o serie întreagă de documente financiare.

Casa Albă a sesizat justiţia pentru a bloca acest ordin, susţinând că Congresul nu are nevoie de informaţiile respective pentru a-şi asigura rolul de legislator.

Luni, un judecător de la Washington a respins această interpretare şi a apreciat că documentele ar putea intra într-o "anchetă fondată".

Un avocat al preşedintelui Trump a declarat că va face apel, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

3 El este atacatorul din Cracovia

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri