SUA: Un muzeu newyorkez prezintă publicului cărți de joc cu o vechime de 500 de ani

Trei pachete de cărți de joc pictate manual, cu o vechime 500 de ani, sunt prezentate publicului în cadrul unei expoziții deschise din 20 ianuarie la New York, relatează DPA. Două dintre pachete au fost realizate în Germania, iar unul în Olanda burgundă, acesta din urmă fiind, de altfel, singurul pachet complet prezentat.

Cărțile de joc pot fi admirate în cadrul expoziției "The World in Play: Luxury Cards 1430-1540", deschisă la The Cloisters, secțiunea Muzeului Metropolitan de Artă (Metropolitan Museum of Art) dedicată artei și arhitecturii de Europa medievală, până la 17 aprilie.

Astfel, vizitatorii vor putea admira 12 din cele 49 de cărți de joc rămase ale celui mai vechi pachet de cărți cunoscut până în prezent ("Stuttgart Cards", circa 1430), 6 cărți de joc din pachetul cunoscut sub denumirea de "Ambras Courtly Hunt Cards" (circa 1440) și pachetul complet de cărți denumit "The Cloisters Playing Cards" (circa 1470-1480).

Potrivit reprezentanților Muzeului Metropolitan de Artă, cărțile de joc expuse sunt într-o condiție prea bună pentru a putea fi asumat că s-a jucat vreodată cu ele.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

3 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

4 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România

5 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski