SUA vor vinde Arabiei Saudite tancuri și arme de peste un miliard de dolari

Statele Unite vor vinde Arabiei Saudite, o țară aliată din Golf, tancuri, vehicule blindate, mitraliere de mare calibru și muniție, reprezentând un contract de 1,15 miliarde de dolari, a anunțat marți Departamentul american al Apărării, potrivit AFP.

Conform procedurii americane în materie, Departamentul de Stat este cel care a aprobat această vânzare importantă de echipamente de apărare Riadului, contract care va fi concretizat prin acordul tehnic al Congresului, se arată într-un comunicat al Pentagonului.

În detaliu, vânzarea vizează, între altele, '153 de structuri' de tancuri de tip Abrams, '153 de mitraliere de calibru 50 (12,7 mm)' — o armă automată de mare calibru care poate fi folosită în atacuri asupra obiectivelor terestre — '266 de mitraliere de calibru 7,62 mm', lansatoare de grenade, vehicule blindate și mii de muniții.

Valoarea totală a contractului este estimată la 1,15 miliarde de dolari (1 miliarde de euro), conform Pentagonului.

Tranzacția "va contribui la politica externă și la securitatea națională a SUA, permițând îmbunătățirea securității unui partener regional strategic care a fost și care continuă să fie un actor important pentru stabilitatea politică și progresele economice din Orientul Mijlociu", a precizat administrația americană.

Washingtonul nu a făcut totuși nicio referire exactă la participarea Riadului la coaliția internațională împotriva grupării Statul Islamic în Siria și Irak, și nici chiar la coaliția arabă pe care o conduce Arabia Saudită în Yemen.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă

2 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

3 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

4 Familia lui Călin Georgescu, audiată la DIICOT în dosarul de înșelăciune

5 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model