SUA/alegeri: Sanders își anunță oficial sprijinul pentru Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă

Senatorul Bernie Sanders și-a anunțat oficial, marți, sprijinul pentru fosta sa rivală în alegerile primare democrate, Hillary Clinton, punând astfel capăt unei competiții îndelungate și acerbe, transmit Reuters, AFP și DPA.

'Secretarul (de stat) Clinton a câștigat procesul de nominalizare din Partidul Democrat', a declarat Sanders, cu ocazia unui miting electoral comun la Portsmouth, statul New Hampshire (nord-est), unde cei doi foști rivali s-au afișat pentru prima dată împreună.

'Intenționez să fac tot ceea ce pot pentru a mă asigura că ea va fi următorul președinte al Statelor Unite', a adăugat senatorul de Vermont.

Sanders a reamintit succesul neașteptat al campaniei sale, care a obținut 22 de victorii din totalul celor 56 de consultări democrate și a promovat cauze progresiste, dar a precizat că pe viitor se va concentra pe susținerea lui Hillary Clinton.

'Viitorul va fi modelat în mai mare măsură de ceea ce se va întâmpla pe 8 noiembrie în cabinele de vot din toată țara decât de orice alt eveniment din lume', a adăugat senatorul democrat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte