Suceava: Câteva sute de oameni, într-un marș de protest pe străzile orașului

Câteva sute persoane protestează joi, la Suceava, față de adoptarea OUG de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală precum și față de proiectul legii grațierii.

Protestatarii au plecat în marș pe străzile orașului, ca și miercuri, doar că au decis să aibă un traseu mai lung pentru a acoperi cât mai multe cartiere.

Inspectorul șef al IJJ Suceava, Mihai Marian Lungu, a declarat pentru AGERPRES că manifestanții nu au permisiunea de a se deplasa pe carosabil, în condițiile în care protestul nu este autorizat, fiind nevoiți să meargă în marș pe trotuar.

Protestatarii, majoritatea tineri, dar și copii, au scandat, printre altele, ''DNA, să vină să vă ia'', ''În democrație, hoții stau la pușcărie'' sau ''PSD, ciuma roție!''.

Pe traseu, manifestanții au făcut apel la suceveni să li se alăture, scandând ''Dacă vă pasă, ieșiți din casă'', numărul manifestanților crescând pe parcurs.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

4 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă