Sunt ca javrele lovite de JIGODIE/Pesediştii se dau în gât pe CAPETE

Pesediştii se dau în gât pe capete. Nu mai ţin cont de nimic. Sunt precum câinii loviţi de jigodie. După ce joi, ministrul de la Energie a ieşit aproape plângând şi a spus că-l dă în judecată pe un deputat PSD care l-a acuzat de corupţie, vineri mai avem parte de un episod.

Deputatul PSD Radu Popa spune că preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu (PSD), alături de "un angajat al CJ", au făcut presiuni asupra unor primari pentru ca aceştia să semneze şi să achite "lucrări fictive de apă și canalizare".

"Ieri după-amiază, la sediul PSD Dambovita, a fost prima ședință a BPJ, după câștigarea alegerilor prezidențiale de către echipa condusă de Liviu Dragnea, a două oară consecutiv. Preşedintele PSD Db, adrian Tutuianu s-a lansat în tradiționalele vocalize politice pe care le porecleşte opinii. Așa cum ne-a obișnuit, toți suntem de vină cu ceva, iar el e singurul care muncește. Personal, recunosc, sunt de vină că nu am susținut campania de promovare a candidatului Cristi Stan la primărie, mascată pe lângă pozele de campanie ale lui Victor Ponta, aflate, din întâmplare pe aceleași mașini. Sunt de vină pentru că nu am contribuit financiar la campanie, dar am fost mereu încrezător că patronii firmelor care lucrează pe banii CJ prin Moreni și prin vreo alte 15-20 de comune au fost niște donatori generoși, altfel, nu se poate explica presiunea pe care Adrian Tuțuianu și un alt angajat al CJ DB au făcut-o asupra unora dintre primari pentru ca aceștia să semneze și să achite lucrări fictive de apă și canalizare", spune deputatul PSD Radu Popa.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet