"Super-vaca" Madame, câștigătoarea unui concurs de frumusețe din Germania

O vacă din rasa Holstein pe nume Madame a fost desemnată, joi, câștigătoarea unui concurs de frumusețe dedicat bovinelor din landurile Saxonia inferioară și Saxonia, informează DPA. Exemplarul bălțat a fost desemnat învingător dintr-un total de 169 de animale înscrise în concurs.

Madame a fost apreciată în mod deosebit de juriu, printre calitățile care i-au adus premiul întâi numărându-se ugerul bine proporționat și poziționat, picioarele solide și pelvisul larg. Ea a fost catalogată drept o "super-vacă" de unul dintre jurați, Roger Frossard, potrivit sursei citate

Peste 1.500 de spectatori au participat la cea de-a 44-a ediție a concursului de frumusețe pentru bovine desfășurat în orașul Verden din nordul Germaniei.

"Muncim zi și noapte pentru vacă", a declarat printre lacrimi mândrul proprietar al lui Madame, Henrik Wille. "Ne petrecem tot anul pregătindu-ne pentru această zi", a adăugat el.

Wille este și proprietarul câștigătoarei de anul trecut — o vacă pe nume Lady Gaga, multipremiată la concursurile recente. Însă, aceasta a născut recent un vițel și nu mai putut participa la competiția de joi, au declarat organizatorii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 Analizele de sânge s-ar putea schimba pentru milioane de oameni. Cercetătorii au descoperit o cauză a diagnosticelor greșite