Superliga îl omagiază pe Nicolae Ungureanu, fundașul de legendă al Craiovei Maxima și Stelei

Anunțul privind gestul de omagiere a fost făcut public de LPF printr-un comunicat oficial.

„În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Superliga României vor fi precedate de un moment de reculegere. Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în numele instituţiei pe care o conduce, transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate! Dumnezeu să-l odihnească!”

Meciurile din etapa a șaptea a Superligii se desfășoară începând de astăzi și până luni, 31 august.

Nicolae Ungureanu a evoluat pentru Electroputere, Universitatea Craiova, Steaua și Rapid

Nicolae Ungureanu a evoluat pentru Electroputere, Universitatea Craiova, Steaua și Rapid Foto: Steaua

Un omagiu din partea cluburilor la care a excelat

Vestea decesului lui Nicolae Ungureanu, survenit în dimineața zilei de 28 august la vârsta de 69 de ani, în locuința sa, a fost confirmată de fostul său coechipier de la Craiova Maxima, Nicolae Negrilă. Universitatea Craiova a fost primul club care a anunțat tragicul eveniment, printr-un mesaj emoționant:

„Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu. A ajuns la Universitatea Craiova în 1977 și a apărat culorile clubului timp de un deceniu. A evoluat în toate partidele din sezoanele 1979-1980 și 1980-1981, reușind să obțină două titluri de campion al României. 3 Cupe ale României a obținut în toți anii petrecuți la Știința. Un nume care va rămâne pentru totdeauna în istoria alb-albastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Steaua București, un alt club unde Ungureanu a lăsat o amprentă profundă, a transmis de asemenea un mesaj de condoleanțe: „S-a stins Nicolae Ungureanu!”

O carieră impresionantă: de la Craiova Maxima la finala Cupei Campionilor Europeni

Născut la Craiova pe 11 octombrie 1956, Nicolae Ungureanu și-a început cariera la Electroputere Craiova, înainte de a se alătura Universității Craiova în 1977. Timp de un deceniu, el a fost un pilon al apărării "Campioanei unei mari iubiri", contribuind decisiv la cucerirea a două titluri de campion național (1979-1980 și 1980-1981) și a trei Cupe ale României. De asemenea, a făcut parte din echipa legendară care a atins semifinalele Cupei UEFA în 1983.

Între 1987 și 1992, Ungureanu a evoluat pentru Steaua București, unde a adăugat în palmares alte două titluri de campion (1988 și 1989) și o Cupă a României (1992). Perioada petrecută în Ghencea a fost marcată și de performanțe europene remarcabile, incluzând o semifinală în Cupa Campionilor Europeni în 1988 și o finală în aceeași competiție în 1989. Pentru Steaua, a acumulat 136 de meciuri și a înscris 10 goluri.

La nivel internațional, Nicolae Ungureanu a îmbrăcat tricoul echipei naționale a României de 57 de ori, marcând un gol. A fost un membru important al selecționatei care a participat la Campionatul European din 1984, o performanță pentru care a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a în martie 2008. Și-a încheiat cariera de jucător la Rapid București.

Programul etapei a 7-a din Superliga

Vineri

  • FC Voluntari - Oțelul Galați......18.00
  • „U” Cluj - Petrolul Ploiești........21.00

Sâmbătă

  • Csikszereda - CFR Cluj.............16.00
  • FC Argeș - Sepsi........................18.30
  • Corvinul - Dinamo....................21.30

Duminică

  • Farul - FC Botoșani...................16.00
  • FCSB - UTA Arad.....................21.00

Luni

  • Rapid - Univ. Craiova.........................20.30

Meciul CFR Cluj - Universitatea Cluj, restanță din etapa a 4-a, a fost amânat pentru 8 octombrie.

Clasament Superliga

1. Dinamo 6 4 1 1 13-4 13p

2. FCSB 6 3 2 1 9-5 11p

3. Rapid 6 3 2 1 7-3 11p

4. Craiova 6 3 1 2 13-8 10p

5. Argeș 6 3 1 2 4-4 10p

6. Corvinul 6 2 3 1 7-3 9p

7. Farul 6 2 3 1 10-8 9p

8. U Cluj 5 3 0 2 7-6 9p

9. Oțelul 6 2 3 1 7-6 9p

10. Petrolul 6 3 0 3 4-8 9p

11. Sepsi 6 1 4 1 3-3 7p

12. CFR Cluj 5 2 0 3 8-8 6p

13. Botoşani 6 1 3 2 7-8 6p

14. Voluntari 6 1 1 4 5-16 4p

15. UTA 6 0 3 3 3-9 3p

16. Csikszereda 6 0 1 5 2-10 1p

  • Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 în Conference League.
  • Locul 3 din play-off va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în Conference League.
  • Locurile 9 şi 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Explorează subiectele:

Nicolae Ungureanu Superliga fotbal


Citește și:

populare
astăzi

1 A început deja Al Treilea Război Mondial?

2 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic

3 Rusia expulzează un angajat al Ambasadei României la Moscova. Diplomatul chemat să fie anunțat de decizie a trecut printr-un „ritual de umilire” la MA…

4 Péter Magyar, noi săgeți către România: Paks la putere maximă, Cernavodă oprită

5 Visul european al Craiovei, spulberat de Ararat-Armenia printr-un gol în minutul 90+8